Senatul SUA cere explicații Facebook în urma informației că cel puțin 60 de producători de dispozitive au avut acces la datele utilizatorilor

Senatul SUA cere explicații Facebook în urma informației că cel puțin 60 de producători de dispozitive au avut acces la datele utilizatorilor
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 iun 2018

Comisia pentru Comerț a Senatului Statelor Unite a cerut directorului general al Facebook, Mark Zuckerberg, să răspundă unei informații potrivit căreia a oferit acces la datele utilizatorilor unor cel puțin 60 de producători de dispozitive mobile, la câteva săptămâni de când compania de media socială a spus că își va schimba practicile, în urma scandalului din jurul firmei de consultanță politică Cambridge Analitica, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Președintele comisiei, senatorul republican John Thune, și senatorul democrat Bill Nelson i-au scris marți lui Zuckerberg, în urma unui articol publicat de New York Times, care a relatat că producătorii de dispozitive au avut acces la datele prietenilor utilizatorilor, chiar dacă prietenii nu și-au dat acordul ca datele lor să fie accesate de terți, scrie News.ro.

Senatorii au întrebat în scrisoare dacă Facebook a auditat parteneriatele cu producătorii de dispozitive, în conformitate cu un ordin al Comisiei Federale pentru Comerț referitor la solicitarea consimțământului, din 2011. Aceștia au întrebat și dacă Zuckerberg vrea să își modifice declarația dată în Senat în aprilie.

IBM a depășit pragul de 3.000 de salariați în România. Afacerile se aproapie de 1 miliard de lei CITEȘTE ȘI IBM a depășit pragul de 3.000 de salariați în România. Afacerile se aproapie de 1 miliard de lei

Fecebook a anunțat că dorește să răspundă oricăror întrebări adresate de Comisia pentru Comerț.

Potrivit reprezentanților Congresului, Facebook nu a răspuns încă sutelor de întrebări adresate în scris de membri ai Congresului, după audierea lui Zuckerberg din aprilie.

Datele menționate de articolul publicat de New York Times au fost  utilizate în ultimul deceniu de aproximativ 60 de companii, între care Amazon.com, Apple, Blackberry, HTC, Microsoft și Samsung Electronics, a informat vicepreședintele Facebook pentru partenerate pe produse, Ime Archibong, într-o postare pe blog din 3 iunie.

Senatorii cer în scrisoare ca Facebook să comunice numele tuturor producătorilor care au primit date ale utilizatorilor

Senatorul Mark Warner, președintele comisiei pentru Securitate, a întrebat Facebook dacă companiile chineze Huawei Technologies, ZTE sau Xiaomi se află între companiile care au primit date ale utilizatorilor. Facebook nu a răspuns imediat la întrebare.

Companiile chineze de telecomunicații sunt în atenția oficialilor din sectorul securității, care consideră că acestea oferă o oportunitate pentru spionajul străin și pun în pericol infrastructura americană, acuzații respinse de China.

Comisia Federală pentru Comerț a confirmat în martie să investighează practicile Facebook în domeniul confidențialității datelor.

Potrivit New York Times, Facebook a permis Apple și altor producători de dispozitive să aibă un acces larg la datele personale ale utilizatorilor și ale prietenilor acestora, fără să le ceară consimțământul, chiar dacă a declarat că nu va mai împărtăși informațiile unor outsideri.

Archibong a spus că a împărtășit datele utilizatorilor producătorilor de dispozitive numai pentru a îmbunătăți accesul utilizatorilor Facebook la informații.

”Acești parteneri au semnat acorduri care au prevenit ca informațiile utilizatorilor să fie folosite în alte scopuri decât să recreeze experiențe de tipul Facebook”, a explicat el.

Potrivit Facebook, reprezentanții săi au aprobat acele noi experiențe, iar producătorii de dispozitive parteneri, precum Apple și Amazon, nu au putut ”să integreze funcțiile Facebook în dispozitivele lor fără acordul utilizatorilor”.

Accesul la informațiile personale a fost foarte diferit de cel al unor dezvoltatori precum Aleksandr Kogan, de la Cambridge Analytica.

viewscnt
Afla mai multe despre
facebook
mark zuckerberg