Simea Sbiu, parte a grupului german Siemens, și-a majorat capitalul social cu 44,95 milioane de lei (circa 9,04 milioane de euro), la 57,65 milioane de lei, prin aport în numerar al Siemens AG (Austria).
În urma operațiunii, Siemens AG deține 99,98% din acțiuni, diferența revenind Siemens SRL.
Simea operează patru fabrici locale ale grupului Siemens, trei amplasate în Sibiu și una în Buziaș (județul Timiș). Detalii despre activitatea celor patru fabrici AICI.
Recent, Simea a deschis o unitate de producție în Oradea. Detalii AICI.
În anul 2024, societatea a raportat un business de 479,55 milioane de lei (-2% față de anul precedent) și un profit net de 16,62 milioane de lei (+359% față de anul precedent).
Numărul mediu de angajați a scăzut cu 13%, la 1.260.