Smartree vizează pentru acest an proiecte de achiziții și investiții în companii din domeniul HR

Smartree vizează pentru acest an proiecte de achiziții și investiții în companii din domeniul HR

Alexandra Peligrad, CEO Smartree România

Profit.ro
Profit.ro
scris 29 mar 2022

Smartree, furnizor de servicii și soluții software integrate de resurse umane, a depășit anul trecut ca cifră de afaceri 123 milioane lei, în creștere cu 17% față de anul precedent. Această  creștere s-a datorat și noii divizii de inovare în tehnologie pentru procesele de HR, Smartree HRTech, care a înregistrat o cifră de afaceri de 18,2 milioane lei. În același timp, Smartree România, divizia care pune la dispoziția companiilor angajați temporari, a înregistrat o cifră de afaceri de 105 milioane lei pe parcursul anului trecut. Pentru 2022, Smartree anticipează o creștere de 20% pe divizia de tehnologie și de 25% pe divizia de punere la dispoziție de angajați temporari.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Disney+ a anunțat data lansării în România. Care este prețul unui abonament CITEȘTE ȘI Disney+ a anunțat data lansării în România. Care este prețul unui abonament

Anul 2021 s-a încheiat cu un profit de 5,3 milioane lei pentru grupul Smartree, cu 35% mai mare decât cel înregistrat în 2020. Acest profit a rezultat și dintr-o serie de automatizări implementate în cadrul proceselor de lucru din companiile din grup, în urma presiunii pe care pandemia a impus-o în accelerarea inițiativelor de eficientizare.

„Anul trecut a fost unul cu multe provocări și ne bucurăm de rezultatele pe care le-am avut”, a declarat Alexandra Peligrad, CEO Smartree România.

„Ne așteptăm ca piața de produse software HR și servicii de resurse umane să continue trendul ascendent, pe fondul creșterii investițiilor în digitalizare realizate de companii și organizații”, adaugă Peligrad.

Pentru anul 2022, Smartree își propune să continue liniile de creștere începute în anii anteriori, având un interes crescut pentru parteneriate cu companii care dezvoltă produse software și aplicații complementare din zona proceselor de HR. 

În paralel, o altă perspectivă de creștere pe care Smartree o vizează este efectuarea de proiecte de achiziții și investiții în companii din domeniul HR. Aceste proiecte se pot dovedi importante pentru dinamica companiei în anii ce urmează, atât pentru Smartree HRTech, cât și pentru divizia de punere la dispoziție de angajați temporari. 

Grupul de firme Smartree este deținut de holdingul de investiții Delta Asset Invest aparținând lui Dragoș Roșca, investitor în companii precum Smartree, BIA, Patiline, Ynovate Immo, Brexton, 2Performant, Bento.

viewscnt
Afla mai multe despre
smartree
resurse umane
software