Starlink, serviciul lui Elon Musk de internet prin satelit, scade prețul abonamentelor în România

Starlink, serviciul lui Elon Musk de internet prin satelit, scade prețul abonamentelor în România
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 aug 2022

Serviciul de internet prin satelit Starlink, dezvoltat de miliardarul Elon Musk, scade prețurile lunare la abonamentele sale în anumite țări, inclusiv în România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit TheVerge, clienții au primit deja o notificare prin care au fost anunțați că abonamentele lor lunare au fost reduse ca răspuns la „condițiile pieței”.

Google, acuzată de încălcarea legislației europene pentru că afișează reclame sub formă de e-mail-uri în Gmail CITEȘTE ȘI Google, acuzată de încălcarea legislației europene pentru că afișează reclame sub formă de e-mail-uri în Gmail

Astfel, prețul scade de la 3.200 lei pentru partea de hardware la 2.400 lei, iar costul serviciului scade de la 529 lei lunar, la 230 lei lunar.

SpaceX a eliminat costurile de livrarea echipamentului, respectiv un router și o antentă satelit mobilă prin care românii se pot conecta de pe laptop și alte gadget-uri la internet prin Starlink, arată StartUp Cafe.

Pe lângă România, prețurile pentru un astfel de serviciu au fost reduse în Olanda, Marea Britanie, Germania, Chile, Brazilia.

viewscnt
Afla mai multe despre
starlink
internet prin satelit