SURPRIZĂ cu Digi în Spania. Cel mai mare operator de telefonie mobilă din țară, Telefonica, poate avea nevoie de ajutorul românilor pentru a prelua Vodafone Spania

Telefonica încearcă din nou să achiziționeze Vodafone Spania, o tranzacție care s-ar confrunta, cel mai probabil, cu probleme de reglementare, iar operatorul român Digi, rival pe piața spaniolă de telecomunicații, este văzut ca o posibilă cheie pentru reușita operațiunii, conform datelor analizate de Profit.ro.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
SURPRIZĂ cu Digi în Spania. Cel mai mare operator de telefonie mobilă din țară, Telefonica, poate avea nevoie de ajutorul românilor pentru a prelua Vodafone Spania

Telefonica, cel mai mare operator de telefonie mobilă din țară, a reluat discuțiile în vederea preluării Vodafone Spania, numărul trei pe piață, de la firma de investiții Zegona.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Există speculații conform cărora tranzacția poate fi finalizată în primul trimestru al anului 2027.

Wikipedia, atacată de agenți OpenAI. Au încercat să introducă mai multe schimbări CITEȘTE ȘI Wikipedia, atacată de agenți OpenAI. Au încercat să introducă mai multe schimbări

Cu toate acestea, analiștii din domeniu își exprimă deja rezervele.

În acest context, o analiză realizată de banca germană Berenberg cu privire la companiile europene de telecomunicații evidențiază îngrijorări reale legate de acceptarea fuziunii de către autoritățile de concurență din Spania și UE.

“În opinia noastră, tranzacția dintre Telefónica și Zegona pare puțin probabilă. O cotă cumulată de 46-47% din piețele de telefonie mobilă și internet în bandă largă pentru clienții individuali - agravată de posibila marginalizare a operatorului Digi (care urmează să preia măsurile corective impuse pentru menținerea concurenței și care deține în prezent o cotă de 12–15% din baza de abonați pentru aceste servicii) - ni se pare excesivă pentru standardele UE.

Cel puțin, ar fi inacceptabilă fără adoptarea unor măsuri corective ample și, eventual, prohibitive, care să favorizeze Digi în Spania”, se arată în raportul băncii germane, elaborat de Nick Lyall, Paul Sidney și Shekhan Ali.

Fuziunea ar reuni aproape jumătate dintre utilizatorii de servicii mobile și de internet în bandă largă din Spania sub un singur brand, depășind cu mult cota de 40% rezultată din fuziunea dintre MásMóvil și Orange.

Tranzacție. Cel mai mare furnizor de servicii de testare și certificare, SGS prezent și în România, preia Prescient Security din SUA CITEȘTE ȘI Tranzacție. Cel mai mare furnizor de servicii de testare și certificare, SGS prezent și în România, preia Prescient Security din SUA

Pentru analiști, îngrijorările depășesc sfera obstacolelor de reglementare, întrucât conducerea Zegona ar putea prefera să își păstreze propria poziție pe piață.

“În opinia noastră, consolidarea pieței din Spania reprezintă o provocare. Opțiunile par să se rezume la divizarea Vodafone Spania între Telefónica și Digi Spania, sau la o fuziune între Vodafone Spania și Digi Spania”, potrivit analiștilor Berenberg, care notează că niciuna dintre alternative nu ar oferi conducerii sau acționarilor Zegona o ieșire clară din investiție prin încasarea de numerar și nici nu ar permite o realiniere a pieței, întrucât politica agresivă de prețuri a Digi ar persista.

Zegona a achiziționat Vodafone Spania de la grupul britanic Vodafone în 2023, în schimbul a 5 miliarde de euro. Tranzacția a fost finalizată în mai 2024.

Prea devreme pentru o nouă consolidare a sectorului în Spania

Pe de altă parte, deși tendința în sectorul european al telecomunicațiilor este de consolidare, realitatea este că o fuziune majoră a avut loc recent în Spania, fapt ce ar putea amâna alte mișcări de acest gen.

FOTO Digi, deschidere-surpriză. Extindere fizică accelerată în Portugalia CITEȘTE ȘI FOTO Digi, deschidere-surpriză. Extindere fizică accelerată în Portugalia

În martie 2024, piața de telefonie mobilă din Spania a trecut de la cinci la patru operatori în urma fuziunii dintre Orange Spain și MásMóvil.

Noua companie, MasOrange, deținea la acel moment o cotă de 41%-42% din piața de abonați la servicii mobile și de bandă largă, asigura accesul la 30 de milioane de gospodării prin rețele de fibră optică (atât proprii, cât și prin acces angro), oferea o acoperire 4G de 99% și una 5G de 80% și controla 36% din spectrul radio, se arată în raportul băncii germane.

“În plus, această tranzacție a plasat MasOrange înaintea operatorului istoric, Telefónica, pe piața de retail. Totuși, UE a impus adoptarea unor măsuri corective structurale.

MasOrange a vândut 60 MHz din spectrul său către al patrulea mare operator, Digi Spain, și a convenit să îi ofere un acord de roaming național. La rândul său, Digi Spain a menținut acordul de roaming național și de partajare a rețelei de acces radio (RAN) pe care îl avea deja cu Telefónica, continuând însă să practice prețuri mult mai mici comparativ cu ceilalți operatori spanioli”, subliniază autorii analizei, evidențiind complexitatea acelui proces.

O achiziție realizată în comun de Digi și Telefónica?

Pe de altă parte, analiștii băncii conturează un scenariu interesant: o achiziție comună efectuată de Digi și Telefónica, urmată de divizarea activelor Vodafone.

Aceștia sugerează, de exemplu, că Telefónica ar putea prelua clienții de internet fix (broadband) și o parte din baza de abonați mobili, în timp ce Digi ar achiziționa restul afacerii.

Operațiune majoră la Digi. Va distribui acționarilor 170 milioane lei în dividende. Cifra este în creștere CITEȘTE ȘI Operațiune majoră la Digi. Va distribui acționarilor 170 milioane lei în dividende. Cifra este în creștere

Nici Telefónica, nici Digi nu au confirmat pregătirea unei oferte până în prezent.

În timp ce speculațiile și analizele privind posibile mișcări pe piața spaniolă de telefonie continuă, atât Telefónica - prin mărcile sale Movistar și O2 - cât și Digi și-au menținut capacitatea de a crește și de a atrage clienți de la rivali,.

De altfel, conform statisticilor oficiale, Telefonica și Digi sunt singurele două companii din sector care au înregistrat un bilanț pozitiv al portabilității până acum în 2026.

Într-o piață atât de saturată precum cea a telecomunicațiilor din Spania, această capacitate este esențială pentru orice companie și va fi decisivă pentru viitorul imediat al sectorului, notează Mercato 2.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.3527 +0.0221+0.41 %
1 USD4.7616 +0.0047+0.10 %
1 GBP6.3036 +0.0142+0.23 %
1 CHF5.7285 -0.0073-0.13 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite