UE acordă premii de 5 milioane euro pentru proiecte bazate pe blockchain, tehnologia din spatele bitcoin

UE acordă premii de 5 milioane euro pentru proiecte bazate pe blockchain, tehnologia din spatele bitcoin
scris 15 dec 2017

Comisia Europeană (CE) va acorda 5 premii a câte 1 milion de euro pentru proiecte ce utilizează tehnologia blockchain din spatele bitcoin și a multor alte monede virtuale, care vor contribui la “binele social”, potrivit unui comunicat al Executivului de la Bruxelles.

Premiile “Blockchain pentru Binele Social”, prima inițiativă oficială a Comisiei în domeniul tehnologiei blockchain, vor fi finanțate prin programul UE de cercetare și inovare Orizont 2020 și vor fi acordate cetățenilor, organizațiilor, sau companiilor europene care vin cu soluții eficiente pentru a provoca schimbări sociale pozitive, utilizând tehnologia registrului distribuit (DLT).

Registrul distribuit, sau blockchain, este o listă de înregistrări, denumite blocuri, în creștere permanentă, conectarea și securizarea acestora făcându-se cu ajutorul criptografiei.

SUA abrogă neutralitatea Netului, un principiu fondator al Internetului CITEȘTE ȘI SUA abrogă neutralitatea Netului, un principiu fondator al Internetului

“DLT, în formele sale publice, deschise și fără restricții, este considerată o tehnologie digitală revoluționară, care sprijină metode descentralizate pentru ajungerea la un consens (între participanții care verifică blocurile – n.r.), dar și în vederea partajării, stocării și securizării tranzacțiilor și a altor tipuri de date, fără, sau cu mai puțini, intermediari centrali”, arată Comisia.

Concursul cu premii “Blockchain pentru Binele Social” a fost lansat oficial astăzi. Termenul limită pentru depunerea proiectelor a fost stabilit pentru al doilea trimestru din 2019, iar câștigătorii premiilor vor fi anunțați în prima parte a anului 2020.

Proiectele înscrise în concurs trebuie să îndeplinească mai multe cerințe, precum impactul asupra societății în urma implementării soluției blockchain propuse, viabilitatea implementării acesteia la scară largă, eficiența costurilor, inclusiv consumul de energie și valoarea adăugată generată.

Pe lângă concursul cu premii, Comisia va lansa, la începutul anului viitor, Observatorul și Forumul Blockchain al UE, care va indentifica inițiativele existente în domeniul blockchain și va monitoriza tendințele și evoluția tehnologiei.

“Va fi un hub de cunoștiințe în domeniul blockchain”, asigură Comisia.

viewscnt
Afla mai multe despre
blockchain
comisia europeana
premii
bitcoin
registru distribuit
binele social