Unicornul UiPath, fondat de 2 români, atrage 265 milioane dolari

Unicornul UiPath, fondat de 2 români, atrage 265 milioane dolari

Daniel Dines, cofondator și director general UiPath

scris 15 nov 2018

Startup-ul tech UiPath, fondat de românii Daniel Dines și Marius Tîrcă, intrat recent în Top-ul Forbes al celor mai buni 100 de jucători din domeniul cloud computing, ridicându-și în paralel evaluarea la 3 miliarde de dolari, a atras 265 milioane dolari, noii investitori fiind IVP, Madrona Venture Group și Meritech Capital.

Aceste este rezultatul final al rundei de investiții inițiate în toamnă, la acel moment fiind anunțată o atragere de 225 milioane dolari. Acum, rezultatul final indică o finanțare de 265 milioane dolari, cu aceeași evaluare, de 3 miliarde dolari.

La runda anterioară de finanțare, derulată în luna martie, UiPath a obținut o evaluare de 1,1 miliarde de dolari, intrând astfel în clubul “unicornilor”, format din companii private a căror valoare de piață se ridică la cel puțin 1 miliard de dolari.

Startup-ul s-a desprins în 2015 dintr-o companie specializată în furnizarea de soluții software pentru outsourcing, iar până astăzi reușise să atragă 183 de milioane de dolari de la investitori precum Accel Partners, CapitalG, KPCB, Credo Ventures și Seedcamp

În mai, UiPath a deschis al doilea său birou din România, la Cluj-Napoca, și a anunțat că pregătește angajări.

Top-ul Forbes 100 Cloud este condus de procesatorul de plăți Stripe, cu sediul la San Francisco, evaluat la 9,2 miliarde de dolari. Pe locul al doilea se află operatorul platformei de mesagerie Slack, de asemenea din San Francisco, podiumul fiind completat tot de o companie americană, Zoom Video Communications, ce oferă soluții soft și echipamente pentru videoconferințe.

CEO UiPath: Ne vom lista în 2-3 ani pe NASDAQ. Suntem produsul învățământului comunist, cu actuala generație e mai greu. Nu am făcut bani pentru mașini scumpe și vile în Pipera sau pentru a merge în cluburi la distracție CITEȘTE ȘI CEO UiPath: Ne vom lista în 2-3 ani pe NASDAQ. Suntem produsul învățământului comunist, cu actuala generație e mai greu. Nu am făcut bani pentru mașini scumpe și vile în Pipera sau pentru a merge în cluburi la distracție

UiPath este o companie românească cu sediul în Statele Unite ale Americii și angajați în 14 țări, specializată în dezvoltarea și vânzarea tehnologiei de automatizare software a proceselor de lucru din mediul office (Robotic Process Automation / RPA). Roboții software UiPath sunt programați să preia munca de tipul copy-paste a angajaților, eliberându-i de sarcinile tranzacțional repetitive care îi solicită inutil.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
uipath
forbes
top 100 cloud
clasament
top
intrare
daniel dines
marius tirca