VIDEO Pixel 5A vine cu un număr limitat de îmbunătățiri, dar și cu un preț mai mic

VIDEO Pixel 5A vine cu un număr limitat de îmbunătățiri, dar și cu un preț mai mic
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 18 aug 2021

Google și-a prezentat cel mai nou smartphone din seria Pixel, midrange-ul Pixel 5A, un telefon care parțial dezamăgește legat de partea tehnică, însă va costa mai puțin decât modelul pe care-l înlocuiește.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Pixel 5A va avea un ecran de 6,34 de inch, o idee mai mare decât ecranul de 6,2 inch al lui Pixel 4A. Este același ecran 1080p cu 60Hz, deși utilizatorii sperau la o rată de refresh de măcar 90Hz.

Un al doilea mic upgrade vizează bateria, a cărei capacitate a crescut de la 3.885mAh anul trecut, la 4.680mAh în cazul noului model.

BAT a contribuit la bugetul de stat cu aproximativ 700 de milioane de lei mai mult în primele șase luni ale anului 2021 față de același interval din 2020 CITEȘTE ȘI BAT a contribuit la bugetul de stat cu aproximativ 700 de milioane de lei mai mult în primele șase luni ale anului 2021 față de același interval din 2020

Pixel 5A este primul smartphone seria de midrange-uri de la Google care beneficiază de rezistență la apă. Conform certificării IP67, acesta poate rezista până la 30 de minute sub apă, la o adâncime de sub 1 metru.

Aici se și termină scurta listă de upgrade-uri pe care le primește noul smartphone. În rest, Pixel 5A are același chipset de anul trecut, Snapdragon 765G, aceeași 6GB RAM și 128GB stocare și chiar același sistem foto compus din două camere: 12,2MP și 16MP ultra-wide.

Este greu de înțeles de ce Google nu s-a obosit să aducă un upgrade tehnic mai serios acestui model, măcar după modelul Apple, care, atunci când nu are noutăți notabile, vine măcar cu un chipset nou și mai multă memorie.

Totuși, Google va urma una din liniile trasate recent de Apple, în ideea că acesta este ultimul smartphone al companiei care va mai include un încărcător în pachet.

Pixel 5A va costa 449 de dolari (cu 50 de dolari mai puțin decât modelul de anul trecut) și va fi lansat pe piață pe 26 august în Statele Unite și Japonia. Ca de obicei, în România va ajunge din piața gri.

viewscnt
Afla mai multe despre
pixel 5a
smartphone
google
android