VIDEO Windows 11, lansat oficial

VIDEO Windows 11, lansat oficial
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 5 oct 2021

Microsoft a lansat noul Windows 11, chiar cu câteva ore înainte de trecerea în ziua de 5 octombrie, așa cum anunțase inițial.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cea mai nouă versiune de Windows a fost lansată oficial și va putea fi instalată, eventual, prin sistemul de actualizări automate. Utilizatorii Windows 10 vor primi, gradual, invitația de a face upgrade.

Alternativ, cei care nu vor să aștepte pot intra pe site-ul oficial și iniția de acolo procesul de instalare. Există trei opțiuni: folosirea așa-numitului asistent de instalare, crearea unui stick sau disk bootabil cu kit-ul de instalare, ori descărcarea acestuia în format ISO.

UTILBEN, povestea unei afaceri de familie care a devenit o companie de succes CITEȘTE ȘI UTILBEN, povestea unei afaceri de familie care a devenit o companie de succes

Ultima variantă va fi soluția aflată la dispoziția utilizatorilor ale căror PC-uri sunt considerate incompatibile de criteriile impuse artificial de Microsoft. Aceștia pot descărca ISO-ul și face instalarea manual, însă Microsoft nu le va livra update-uri automate, astfel că vor trebuie să reia același proces de fiecare dată când vor să-și actualizeze sistemul.

Windows 11 vine cu o nouă interfață, cu un nouă bară de task-uri și un nou meniu Start. Magazinul de aplicații Microsoft Store va fi mai deschis și va găzdui mai multe aplicații, inclusiv alte magazine de aplicații, iar soluția de comunicare Microsoft Teams a fost preinstalată, deși exista și Skype.

Primele impresii despre noul sistem de operare sunt mixte. Sunt apreciate interfața și faptul că sistemul se mișcă bine pe PC-urile cu hardware nou. Pe de altă parte, ca și Windows 10, noul sistem de operare pare neterminat și inconsistent din multe puncte de vedere - taskbar-ul este lipsit de multe din opțiunile de personalizare disponibile până acum, iar pentru configurarea sistemului utilizatorul trebuie în continuare să sară între Settings și vechiul Control Panel, pentru că Microsoft încă nu a reușit să creeze o aplicație unică de configurare, cum au iOS și Android.

viewscnt
Afla mai multe despre
windows 11
microsoft