Netflix se dezvoltă în Europa, Orientul Mijlociu și Africa și va lansa 10 producții europene

Netflix se dezvoltă în Europa, Orientul Mijlociu și Africa și va lansa 10 producții europene
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 apr 2018

Reprezentanți ai companiei Netflix au anunțat, miercuri, în cadrul evenimentului „See What’s Next in 2018”, organizat la Roma, că platforma va fi dezvoltată în Europa, Orientul Mijlociu și Africa, reînnoind și lansând noi producții, dintre care 10 sunt europene.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În acest an, utilizatorii din întreaga lume ai platformei vor putea urmări 100 de proiecte din 16 țări din Europa până în Orientul Mijlociu și Africa (pentru prima oară), în 16 limbi, scrie News.ro.

Această dezvoltare a companiei dublează numărul de producții și investiții din 2017 și creează peste 35.000 de locuri de muncă.

„Schimbarea vine încet, de multe ori întâmpinând rezistență (…) Televiziunea pe internet are atât de multe avantaje față de televiziunea lineară. Cu televiziunea pe internet beneficiezi de cea mai bună calitate video posibilă. Ai SD, HD, 4K. Poți urmări materiale video de mai bună calitate decât în cele mai multe cinematografe din lume”, a spus Reed Hastings, cofondator și CEO al Netflix.

Potrivit lui Hastings, un alt avantaj este posibilitatea „binge viewing”-ului.

„Cum citești un roman până târziu, poți sta până târziu să urmărești un show de televiziune”, a spus el, precizând că „poți vedea show-uri personalizate, recomandate special ție”.

Compania Lagardère, proprietarul Europa FM și Virgin Radio, vinde posturile de radio din România, Polonia, Cehia și Slovacia către Czech Media Invest CITEȘTE ȘI Compania Lagardère, proprietarul Europa FM și Virgin Radio, vinde posturile de radio din România, Polonia, Cehia și Slovacia către Czech Media Invest

Netflix va lansa producții europene precum: șapte seriale orginale, între care si primul serial original olandez („Netherlands”), „Mortel” (Franța), „The Wave” (Germania), „Luna Nera” (Italia), „La Casa de Papel” (sezonul 3, Spania), „The English Game” (Regatul Unit), „Turn Up Charlie” (Regatul Unit), două documentare – o docuserie franceză și „The Staircase” (producție franceză filmată în SUA) și un film – „Rimetti a Noi i Nostri Debiti (Italia)”.

Din Liban în Scoția, din Suedia în Iordania și din Spania în Polonia, oferta Netflix de divertisment va include mai multe tipuri de divertisment – show-uri TV, filme, producții care nu sunt bazate pe scenarii, documentare, filme independente, show-uri de stand-up comedy și programe pentru copii, de mai multe genuri.

„Credem că producțiile bune depășesc orice granițe. Atunci când poveștile din țări, limbi și culturi diferite găsesc o platformă globală unde singura limită este imaginația creatorilor, atunci apare conținutul unic și, în același timp, universal, apreciat de o audiență globală”, a spus Ted Sarandos, Chief Content Officer la Netflix.

El a continuat: „Ne-am angajat să fim o voce a divertismentului european, oferind creatorilor de conținut locali o platformă globală unde să își împărtășească viziunea și să le oferim consumatorilor din toată lumea povești unice și diverse pe care să le descopere, oriunde, oricând, indiferent de locul în care se află, limbă și origine. Și acesta este doar începutul călătoriei noastre”.

Primul serial olandez original Netflix este creat de compania de producție Pupkin și va fi lansat în 2019, Acțunea acestui serial are loc în Amsterdam, unde studenți olandezi au tot ce își doresc - tinerețe, avere, putere -, dar și un portal către lumea diabolică din Epoca Olandeză de Aur pe care l-au deschis accidental.

„Mortel”, cel de-al cincilea serial original din Franța, spune povestea unor adolescenți pe care îi leagă o forță supranaturală. Serialul va fi creat de Frederic Garcia și produs de Mandarin Television.

„The Wave”, cel de-al treilea serial original din Germania, este bazat pe filmul de suces omonim și inspirat din evenimente reale. Produs de Rat Pack în colaborare cu Sony Pictures Television Germany.

„Luna Nera” este un serial original despre femei suspectate de vrăjitorie în Italia secolului al XVII-lea creat de Francesca Manieri, Laura Paolucci și Tiziana Triana și produs de Fandango.

Spotul publicitar pentru noul Ford Fiesta, filmat într-unul din tunelurile subterane ale Palatului Parlamentului CITEȘTE ȘI Spotul publicitar pentru noul Ford Fiesta, filmat într-unul din tunelurile subterane ale Palatului Parlamentului

În cel de-al treilea sezon al producției spaniole „La Casa del Papel”, profesorul orchestrează noi jafuri, care vor fi dezvăluite în 2019.

„The English Game”, o dramă în lase părți despre inventarea fotbalului și despre cum a devenit cel mai popular sport din lume, este produsă de 42 și scrisă de Julian Felloews, creatoarea serialului „Downton Abbey”.

„Turn Up Charlie” este un serial de comedie original, cu Idris Elba în distribuție, produs de actor alături de Gary Reich. Show-ul are opt episoade.

Unul dintre cele două noi seriale documentare ale Netflix prezintă assinatul lui Gregory Villemin, din 1984. Un altul, „The Staircase”, este povestea lui Michael Peterson, scriitor de romane polițiste acuzat de uciderea soției sale Kathleen, după ce ea a fost găsită moartă la baza scărilor din casa lor, și procesul de 16 ani care a urmat. Noile episoade ale acestui fenomen criminalistic vor fi lansate odată cu seria originală. Serialul este produs de Matthieu Belghiti și regizat de câștigătorul premiului Oscar Jean-Xavier de Lestrade care este și producător.

Primul film italian original al Netflix, „Rimetti a Noi i Nostri Debiti/ Forgive Us Our Debts”, este regizat de Antonio Morabito, cu Claudio Santamaria, Marco Giallini și Jerzy Stuhr în distribuție.

Netflix a mai anunțat „Glow” (29 iunie), „Maniac”, cu Emma Stone și Jonah Hill, regizat de Cary Fukunga - povestea a doi străini care se trezesc în mijlocul unui proces farmaceutic ajuns pe căi greșite, dar și sezonul 3 din „Strager Things”, în distribuția căruia se alătură Jake Busey și Cary Elwes.

Între alte seriale, filme, documentare și alte producții originale europene noi și reînnoite anunțate se află „13 Novembre: Fluctuat Nec Mergitur” – un documentar în trei părți care explorează poveștile umane din spatele atacurilor teroriste din Paris, care au avut loc pe 13 noiembrie 2015. Acesta va fi lansat pe platformă pe 1 iunie.

O altă producție anunțată este „Baby”, regizată de Andrea De Sica și Anna Negri. Din distribuție fac parte, între alții, Benedetta Porcaroli, Alice Pagani, Isabella Ferrari și Claudia Pandolfi.

Producția pentru „Dark” (sezonul 2), cu opt episoade, va începe pe 25 iunie, în Berlin și în împrejurimile acestui oraș.

Alte producții care au fost anunțate sunt: „Dogs of Berlin”, „Elite”, „La Casa de Papel/ Money Heist” (partea a treia) și „Generation Q” – comedie franceză regizată de Noemie Saglio și produsă de UNRATED Studios pentru a fi lansată în acest an, serialul francez „Osmosis”, cu primele două episoade regizate de Thomas Vincent, „Paquita Salas” (sezonul 2), „The Innocents”, dar și „The Protector” – primul serial turc original al Netflix.

Netflix are 125 milioane de abonați din 190 de țări. Abonații au acces nelimitat la conținut, oricând și oriunde, pe aproape orice tip de dispozitiv conectat la internet. Aceștia pot reda, întrerupe și relua vizionarea fără publicitate.

viewscnt
Afla mai multe despre
netflix