Din 9 februarie, Pro TV va difuza serialele „La marginea lumii” și „Leyla”.
Nu e singurul anunț al zilei făcut de televiziune, care a anunțat că mută emisiunea „Lecții de viață” de la ora 14.00 la ora 16.00, după cele două seriale, arată Pagina de Media.
Pro TV a luat decizia de a scoate din grilă emisunea La Măruță începând cu 6 februarie.
"Decizia face parte dintr-un proces mai amplu de adaptare a strategiei de continut, menit sa raspunda atat publicului de televiziune liniara, cat si consumatorilor digitali, in contextul unei piete media aflate intr-o continua evolutie”, spuneau atunci reprezentanții televiziunii într-un comunicat.
„La Măruță a fost un format unic pe piața de televiziune din România și o parte importantă din istoria PRO TV. Suntem recunoscători echipei și lui Cătălin Măruță pentru contribuția lor remarcabilă.
Această schimbare nu este o separare, ci urmează o evoluție naturală, parte a unei transformări mai ample de conținut pe care o vom implementa în perioada următoare”, spunea Aleksandras Cesnavicius, CEO PRO TV














