Stelian Tănase se opune transmiterii Festivalului “Maria Tănase” de către TVR

Stelian Tănase se opune transmiterii Festivalului “Maria Tănase” de către TVR
Cristian Vasilcoiu
Cristian Vasilcoiu
scris 14 sep 2015

Cu toate că transmiterea Festivalului “Maria Tănase” a fost aprobată de Consiliul Director al TVR, iar televiziunea publică urma să primească și suma de 40.000 de lei, președintele-director general Stelian Tănase se opune.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Televiziunea Română nu va mai transmite a 23-a ediție a Festivalului – Concurs Național al Interpreților Cântectului Popular Românesc “Maria Tănase”, care se desfășoară în perioada 28 septembrie – 2 octombrie la Craiova.

Decizia îi aparține președintelui – director general al Societății Române de Televiziune, Stelian Tănase, care a scris “NU” pe contractual încheiat cu organizatorul festivalului, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj. Asta deși Comitetul Director al TVR aprobase deja transmiterea Festivalului Maria Tănase, în urma unor negocieri la care a participat inclusiv Stelian Tănase.

Decizia președintelui – director general vine în contextul în care Televiziunea Română primea, conform aceluiași contract, obținut de Profit.ro, suma de 40.000 de lei.

“Decizia mă surprinde într-un mod neplăcut, întrucât acest proiect are o mare notorietate, datează de cinci decenii și este unul pe care orice televiziune și-ar fi droit să îl preia. Mai mult, mă surprinde discordanța între hotărârea echipei de proiect și hotărîrea domnului președinte – director general. Noi am trecut printr-un proces de negociere, proiectul a fost acceptat de către comitetul director. După ce am obținut toate semnăturile pe contract, ne-am trezit că este respins de un singur om. Festivalul este acum o fată nemăritată, de bună calitate, care se va orienta către un alt pretendent și, fiind de bună calitate, se va mărita cu siguranță”, declară Amelia Etegan, manager al Centrului Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale Dolj.

Stelian Tănase nu a putut fi contactat, pentru a explica motivele ce au stat la baza luării deciziei de a nu mai transmite Festivalul “Maria Tănase”.

Vezi aici contractul dintre TVR și Centrul pentru Promovarea Culturiii Tradiționale

viewscnt
Afla mai multe despre
festivalul maria tanase
tvr
stelian tanase