Belgienii de la Reynaers Aluminium și-au mutat birourile în zona de sud a Capitalei

Belgienii de la Reynaers Aluminium și-au mutat birourile în zona de sud a Capitalei
Profit.ro
Profit.ro
scris 31 aug 2017

Subsidiara locală a grupului belgian Reynaers, cu activități pe segmentul soluțiilor de aluminiu, a relocat activitatea companiei într-un singur spațiu și planifică deschiderea unui nou showroom în centrul Bucureștiului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Centrul logistic Reynaers România este situat în zona de sud a Bucureștiului, iar construcția sa a demarat la finalul anului 2015 după o investiție de aproximativ 1 milion de euro. Acesta are o suprafață de aproximativ 2000 de metri pătrați și, începând cu luna august 2017, găzduiește un showroom de prezentare, birourile administrative ale companiei, centrul de training și testare Reynaers, dar și zona de depozit.

Agențiile de turism, obligate să ramburseze toate plățile efectuate de turiști dacă nu le pot asigura serviciile CITEȘTE ȘI Agențiile de turism, obligate să ramburseze toate plățile efectuate de turiști dacă nu le pot asigura serviciile

Pentru 2018, compania vizează dezvoltarea canalului de distribuție prin deschiderea unui nou showroom în centrul Bucureștiului, dar și extinderea la nivel național, care în acest moment acoperă zone în continuă dezvoltare, precum Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu și Iași. Noul showroom va beneficia de un design inovator, interactiv, conceput pentru a introduce clienții în cele mai noi tendințe din domeniul construcțiilor.

Cu sediul central în Duffel, Belgia, Reynaers Aluminium este unul dintre liderii europeni specializați în dezvoltarea soluțiilor durabile de aluminiu pentru uși, ferestre, pereți cortină, sisteme glisante, parasolare și sere. Reynaers România activează pe piața locală din 1996 și are în prezent peste 1.000 de clienți.

În 2016 valoarea afacerilor echipei locale Reynaers România a fost de aproximativ 6 milioane euro.

Înființată în anul 1965, compania Reynaers are peste 1.500 de angajați în 37 de țări din întreaga lume și exportă în peste 60 de țări de pe 5 continente.

viewscnt
Afla mai multe despre
reynaers aluminium
aluminiu