Bucureștiul a fost în ultimii cinci ani cea mai dinamică piață logistică din regiune, devenind un pol regional

Bucureștiul a fost în ultimii cinci ani cea mai dinamică piață logistică din regiune, devenind un pol regional
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 mai 2020

Stocul spațiilor industriale și logistice din București s-a dublat în intervalul 2015 – 2020, capitala României fiind cea mai dinamică piață din regiunea Europei Centrale și de Est în intervalul analizat, căpătând amploarea unui pol logistic regional.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

La începutul acestui an, stocul spațiilor logistice din preajma Capitalei a depășit pragul de 2 milioane de metri pătrați, apropiindu-se de nivelul din Budapesta, care măsoară 2,3 milioane de metri pătrați și care a crescut cu circa 23% pe parcursul ultimilor cinci ani.

Legea prin care se poate amâna chiria prezintă riscuri CITEȘTE ȘI Legea prin care se poate amâna chiria prezintă riscuri

Suprafața spațiilor logistice moderne din București este peste nivelul din Bratislava (1,3 milioane de metri pătrați), dar rămâne în continuare sub nivelul din Praga (3,2 milioane de metri pătrați) și Varșovia (4,3 milioane de metri pătrați), acestea fiind cele mai dezvoltate piețe logistice din regiune.

Evoluția stocului de spații logistice în capitalele din Europa Centrală și de Est în ultimii cinci ani

Oraș

Stoc spații logistice 2015 (mii mp)

Stoc spații logistice T1 2020 (mp)

Evoluție

Bratislava

852

1,308

54%

București

959

2,039

113%

Budapesta

1,856

2,287

23%

Praga

1,862

3,162

70%

Varșovia

2,761

4,320

56%

Sursa: Cushman & Wakefield

În condițiile în care dezvoltatorii au în construcție spații noi cu o suprafață închiriabilă de peste 150.000 de metri pătrați, piața spațiilor logistice din București va continua să se dezvolte pe parcursul acestui an, venind în special în întâmpinarea retailerilor online și din zona FMCG, care au fost mai puțin afectați de măsurile restrictive luate de autorități pentru a limita răspândirea virusului Covid-19.

Cu toate acestea, observăm o atitudine mai prudentă a dezvoltatorilor, care se concentrează aproape exclusiv pe proiecte de tip built-to-suit sau având un grad de pre-închiriere semnificativ, căutând să își reducă astfel riscul de neocupare.

Pandemia și munca la domiciliu schimbă preferințele clienților pentru case. Apartamentele cu 2 și 3 camere sunt lăsate deoparte, atenția migrează spre case și vile CITEȘTE ȘI Pandemia și munca la domiciliu schimbă preferințele clienților pentru case. Apartamentele cu 2 și 3 camere sunt lăsate deoparte, atenția migrează spre case și vile

„Observăm o continuitate a proiectelor începute în anul 2019, atât din perspectiva dezvoltatorilor, cât și a companiilor generatoare de cereri de spații de depozitare. Sectoarele cele mai reprezentate sunt cele ale mărfurilor generale, industria farmaceutică, respectiv domeniile complementare, firmele de  logistică și transport care asigură serviciile pentru aceste companii. Dinamica pieței logistice și industriale reflectă foarte fidel faptul că economia funcționează chiar și în perioadele mai dificile,  consumatorul final fiind motorul acestei dezvoltări. Pe lângă cei aproximativ 90.000 metri pătrați închiriați în primul trimestru, estimăm tranzacții în cursul anului 2020 care să depășească suprafața de 350.000 metri pătrați, cu peste 50% dintre ele concentrate în jurul Bucureștiului, polul de vârf al acestei piețe”, a declarat Rodica Târcavu, Partner Industrial Agency Cushman & Wakefield Echinox.

La nivel național, piața spațiilor logistice și industriale din România se ridică la peste 4 milioane de metri pătrați, având poluri importante de dezvoltare industrială și în orașe precum Timișoara, Cluj sau Ploiești, orașe care sunt bine poziționate pentru a atrage noi investiții, în contextul tendinței de scurtare a lanțurilor de aprovizionare și încurajare a producției locale pentru anumite categorii de produse considerate esențiale sau strategice.

„Pe segmentul industrial, cererile de spații logistice pentru curierat din București și din țară au evoluat direct proporțional cu volumul crescut al comerțului online din ultima perioadă. Retailerii care s-au adaptat foarte repede la cererile mari din online caută acum spații de depozitare pentru aceste divizii care au devenit mult mai puternice. Sectorul industrial rămâne în continuare activ, cu o evoluție sănătoasă în segmente variate de business. Estimăm o creștere a cererilor de spații între 3.000 și 5.000 metri pătrați în interiorul orașelor mari, ceea ce face ca segmentul de in-city logistics să devină din ce în ce mai important pentru noul model de business generat de pandemia Covid-19”, a spus Andrei Brînzea, Partner Land & Industrial, Cushman & Wakefield Echinox.

viewscnt
Afla mai multe despre
depozit
spatii logistice