Comerțul electronic, principalul motor al creșterii pentru piața depozitelor

Comerțul electronic, principalul motor al creșterii pentru piața depozitelor
Profit.ro
Profit.ro
scris 11 iun 2018

Extinderea accelerată a retailului a determinat o evoluție a pieței depozitelor din România, comerțul electronic fiind principalul motor al creșterii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Principalul motor al evoluției pieței în ultimii trei ani a fost extinderea retailerilor pe baza unei creșteri accelerate a consumului. Deși România se află în urma altor țări în ceea ce privește comerțul online, acest segment a crescut în ponderea vânzărilor totale de la 4% în 2016 la 5,6% anul trecut, potrivit GPEC. În plus, se estimează că va crește până la 10% până în 2022. Odată ce un procent crescut din consum este transferat de la offline la online, segmentul logistic este un beneficiar direct al acestei transformări globale", a declarat Sînziana Pardhan, Managing Director P3 în România.

Suprafața ocupată de comerțul electronic din spațiile de depozitare este dificil de măsurat cu precizie, deoarece cuprinde și o parte din cererea de depozitare a retailerilor tradiționali care alocă din ce în ce mai mult spațiu din depozitele lor pentru segmentul de online, spațiu care nu este reflectat în statistici. Pe măsură ce segmentul de online va atinge masa critică în afacerile retailerilor, aceștia se vor orienta din ce în ce mai mult către gestionarea în depozite separate a logisticii pentru online, lucru care le va asigura o eficiență operațională mai bună. Potrivit Colliers International, în 2017, 47% din spațiul de depozitare a fost preluat de logistică, 17% de comerț cu amănuntul, 6% de comerț electronic și 4% de FMCG. 

Românii au făcut în mai aproape 59.000 de tranzacții imobiliare, cu 5% mai puține decât în aceeași lună a anului trecut CITEȘTE ȘI Românii au făcut în mai aproape 59.000 de tranzacții imobiliare, cu 5% mai puține decât în aceeași lună a anului trecut

"Piața de spatii logistice și industriale din România se extinde în continuare și va avea de câștigat mai mult când va fi finalizată infrastructura către și dinspre principalele piețe vecine. România are un potențial puternic de dezvoltare pe acest segment; există încă mult spațiu de creștere până când vom ajunge la nivelul altor țări din Europa Centrală, cum ar fi Ungaria, Republica Cehă și Polonia", a adăugat Sînziana Pardhan.

Analizarea stocului de depozitare din Europa Centrală și de Est indică astfel: Polonia - 10 milioane de metri pătrați la o populație de 38 milioane de locuitori, Republica Cehă - 5,7 milioane metri pătrați la o populație de 10,5 mil. locuitori, Slovacia - 1,3 milioane metri pătrați la o populație de 5,4 milioane locuitori, Ungaria - 1,9 milioane metri pătrați la o populație de 9,8 milioane locuitori și România - 3 milioane metri pătrați la o populație de 19,6 milioane locuitori.

viewscnt
Afla mai multe despre
depozite
comert electronic