DTZ: Galeriile comerciale moderne vor ajunge, în 3-4 ani, și în toate orașele mai mici

DTZ: Galeriile comerciale moderne vor ajunge, în 3-4 ani, și în toate orașele mai mici
Ana Maria Petcana
Ana Maria Petcana
scris 26 ian 2017

Dacă trendul pozitiv al economiei se va păstra, în următorii trei - patru ani fiecare oraș de peste 30.000 de locuitori din România va avea dezvoltată cel puțin o galerie comercială care să acopere nevoile primare de retail modern, spune Bogdan Marcu, Partener Retail Agency DTZ Echinox.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

La finalul anului 2016, stocul de retail modern din provincie era de 2,3 milioane de mp, reprezentând aproximativ 65% din totalul existent în Romania. Primele șase orașe din țară după numărul de locuitori, respectiv Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța, Craiova și Brașov, găzduiesc peste 40% din stocul total din afara Bucureștiului, de 923.000 mp.

”Această concentrare a proiectelor de retail în orașele mari, cu o putere de cumparare ridicată, este normală, dar ne arată totodată potențialul de dezvoltare în orașele mai mici. Pe fondul unei creșteri generale a puterii de cumpărare, observăm că unii retaileri au început să își îndrepte atenția chiar și către orașe cu 30-40.000 de locuitori, care până de curând nu prezentau interes pentru aceștia. Dacă trendul pozitiv al economiei se păstrează, ne așteptăm ca în următorii trei - patru ani în fiecare oraș de peste 30.000 de locuitori să fie dezvoltată cel puțin o galerie comercială care să acopere nevoile primare de retail modern.”, a declarat Bogdan Marcu, Partener Retail Agency DTZ Echinox.

Perspective 2017: Piața de retail își va continua dinamica și va atrage branduri noi, dezvoltatorii se vor concentra pe proiecte de tip “retail park” CITEȘTE ȘI Perspective 2017: Piața de retail își va continua dinamica și va atrage branduri noi, dezvoltatorii se vor concentra pe proiecte de tip “retail park”

În afara Capitalei, centrele comerciale reprezintă 60% din stoc, urmate de parcurile de retail și galeriile comerciale cu 34%, respectiv 7% din stocul total.

Cu un total de 220.000 mp, Timișoara este cel mai bine dezvoltat oraș din afara Bucureștiului din punct de vedere al spațiilor comerciale moderne, urmat de Constanța și Iași, cu 194.000 mp, respectiv 160.000 mp.

Orașele secundare, cu o populație cuprinsă între 150.000 și 250.000 de locuitori (Galați, Ploiești, Oradea, Brăila, Arad și Pitești), au un stoc total de 607.500 mp, reprezentând 27% din stocul total de retail modern din orașele regionale. Oradea și Pitești sunt singurele orașe secundare care înregistrează, la finalul lui 2016, un stoc de retail modern de peste 100.000 mp.

Suceava înregistrează în continuare cea mai ridicată densitate a spațiilor moderne de retail la mia de locuitori.

Aproximativ 33% din stocul total de retail modern existent în afara Bucureștiului, la final de 2016, se află în 15 orașe considerate terțiare (cu o populație cuprinsă între 60.000 și 150.000 de locuitori). Din punct de vedere al densității spațiilor moderne de retail la mia de locuitori, din cele 15 orașe terțiare, Suceava înregistrează cea mai ridicată valoare – 1.170 mp.

Spre deosebire de orașele primare și secundare, unde predominante sunt centrele comerciale (peste 60% din proiectele existente), în orașele terțiare cele mai raspândite sunt parcurile de retail.

În ceea ce privește indicele puterii de cumpărare, valori peste media României au fost înregistrate în 16 dintre cele 27 de orașe analizate.

Cel mai mare proiect livrat anul trecut a fost Shopping City Timișoara, urmat de Shopping City Piatra Neamț, Satu Mare Shopping Plaza, Mercur Craiova, galeria comercială dezvoltată de InterCora la Tulcea, precum și extensiile proiectelor Coresi Brașov și City Park Constanța.

Aproximativ 130.000 mp de spații moderne de retail sunt programați pentru livrare în 2017, cel mai mare proiect anunțat fiind Râmnicu Valcea Mall, un centru comercial dezvoltat de NEPI, care va avea o suprafață închiriabilă de 28.000 mp.

viewscnt
Afla mai multe despre
dtz
retail
perspective