Jumbo este deja la acest moment aproape de finalizarea achiziției, relevă datele analizate de Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Profit.ro a relatat în primăvară că grupul grec a încheiat un pre-acord cu un vânzător nespecificat pentru achiziția unui “GigaCentru” de distribuție în România, în suprafață de 60.000 de metri pătrați.
Informațiile de acum relevă că este vorba de fosta fabrică Haier și că Jumbo a plătit deja avansul.
Fabrica de frigidere Haier din localitatea prahoveană Ariceștii Rahtivani, de lângă Ploiești, a fost închisă la începutul anului trecut și scoasă la vânzare în toamnă.
Este a doua fabrică achiziționată de Jumbo în România, după ce în primăvară a cumpărat fosta fabrică de textile Habitex, din Baia Mare. Pe acest amplasament, Jumbo va deschide primul hipermarket din Maramureș.
“Imobilul ne aparține acum: suntem în etapa de analiză de tip due diligence pentru a achita restul sumei și sperăm să finalizăm procesul în următoarea lună și jumătate (…). Este o clădire aproape nouă, dotată cu facilități ultramoderne și toate cele necesare”, anunță Apostolos Vakakis, fondatorul și președintele Jumbo.
Haier a inaugurat fabrica de lângă Ploiești în 2021, în urma unei investiții de peste 70 de milioane de euro. Unitatea, cu o suprafață de 63.000 de metri pătrați, a fost însă închisă primăvara trecută, toți cei peste 500 de angajați fiind concediați.
Acum, Jumbo va transforma fabrica într-un centru de distribuție pentru magazinele din România și pentru livrarea comenzilor în Ungaria, piață pe care se pregătește să intre cu un magazin online până la finele anului.
Grupul grec nu intenționează să deschidă magazine fizice în Ungaria cel puțin trei ani de acum înainte, eventualele investiții depinzând și “de cât de puternică va fi reechilibrarea pieței din România”, potrivit lui Vakkakis.
În același timp, Jumbo și-a reiterat ținta pentru dublarea rețelei de magazine în România pe termen lung, de la 20 în prezent.
Cum a relatat Profit.ro, următorul hipermarket va fi deschis luna viitoare la Baia Mare.
În 2027, Jumbo are în plan noi deschideri în România și Cipru.
Totodată, grupul dezvoltă un format de magazin “pop-up”, de dimensiuni mai reduse, “pentru locații selectate”, vizând primele deschideri în perioada 2027-2028.
Conform planurilor prezentate în primăvară, primul magazin de acest tip urma să fie deschis în Iași până la finele acestui an, servind ca implementare-pilot a modelului la nivelul grupului.
Retailerul a indicat însă recent pentru Profit.ro că majoritatea investițiilor anunțate în România sunt programate pentru finele anului 2027 și începutul anului 2028.
Investiție masivă în România
“Viziunea noastră este să investim masiv în România, întrucât avem un plan de a ne dubla numărul de magazine acolo și avem nevoie de infrastructura necesară pentru a susține aceste demersuri”, a comentat acum Vakakis achiziția fostei fabrici Haier.
Potrivit acestuia, faptul că România traversează o perioadă turbulentă reprezintă o oportunitate, nu o amenințare la adresa afacerii.
“Avem o încredere deplină în piața din România și considerăm că ni se oferă acum ocazia de a achiziționa active la prețuri care vor fi rentabile pe termen lung. Strategia Jumbo nu este niciodată să plătească cifra de afaceri; în schimb, atunci când situația devine dificilă într-o anumită zonă sau țară, noi ne intensificăm investițiile acolo, beneficiind astfel și de pe urma aprecierii valorii activelor (…)
Unii s-ar putea întreba de ce investim, totuși, în condițiile în care piața se contractă. Răspunsul este că piața se contractă, în mod firesc, până la restabilirea echilibrului; ulterior, cei care au investit în orașe noi, depozite noi sau noi formate de retail vor avea un avantaj față de cei care s-au speriat și au renunțat la investiții”, spune Vakakis.
Vânzările Jumbo în România au scăzut cu 6,5% în primul semestru, până la 90,11 milioane de euro.
“România a rămas cea mai dificilă piață. Inflația ridicată, presiunea asupra monedei naționale, ajustarea fiscală și majorarea TVA de la 19% la 21% în august 2025 au limitat venitul disponibil real și cererea consumatorilor”, arată Jumbo.
România a fost singura piață de declin pentru Jumbo și a afectat negativ marja operațională, care s-a redus cu 0,33 puncte de bază, până la 53,5%.
Impactul afacerii din România a fost atenuat de îmbunătățirea marjei “pe alte piețe”, potrivit lui Vakkakis.
Vânzările grupului au crescut cu 4,4%, la 519,3 milioane de euro, de la 497,3 milioane de euro în prima jumătate a anului trecut.
Profitul net a urcat cu 3%, de la 117,2 milioane de euro la 120,6 milioane de euro.
Grupul a încheiat primul semestru cu lichidăți de aproape 550 milioane de euro și fără datorii bancare.
Acțiunile Jumbo s-au depreciat cu 2,8% joi, până la 24,40 euro. La acest preț, capitalizarea companiei se ridică la 3,27 miliarde de euro.
Jumbo a raportat vânzări record de 1,23 miliarde de euro anul trecut, în creștere cu 7,2% față de 2024 și un profit net în stagnare, la 320 milioane de euro.
Pentru 2026, Jumbo anticipează o creștere a vânzărilor de aproximativ 5% și un câștig net între 310 și 320 de milioane de euro.

















