EXCLUSIV Atenor, susținut de milionari din Belgia, încearcă să vândă anul acesta complexul de birouri @Expo fondului Adventum. Cea mai valoroasă tranzacție pe birouri aflată în lucru acum

EXCLUSIV Atenor, susținut de milionari din Belgia, încearcă să vândă anul acesta complexul de birouri @Expo fondului Adventum. Cea mai valoroasă tranzacție pe birouri aflată în lucru acum

Complexul @Expo SURSA FOTO: Pipe Design

Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 2 nov 2023

Dezvoltatorul imobiliar belgian Atenor, susținut de mai multe familii de milionari din Belgia, încearcă să încheie anul acesta tranzacția de vânzare a complexului de birouri @Expo către fondul ungar de investiții Adventum, în caz contrar discuțiile dintre cele două părți s-ar putea opri, spun surse din piața imobiliară pentru Profit.ro. Tranzacția, evaluată la circa 120 de milioane de euro, ar putea salva volumul de investiții slab din 2023.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Profit.ro organizează pe 9 noiembrie Gala anuală Povești cu Profit...made in Romania, în care sunt premiați manageri și companii românești - DETALII AICI

Atenor și Adventum au intrat încă de la finalul anului trecut într-un proces de tranzacționare a @Expo, însă discuțiile s-au prelungit din mai multe motive, spun sursele Profit.ro, care mai menționează că cele două părți trebuie să ajungă la un acord până la finalul anului, altfel tranzacția se poate opri. Aceasta este cea mai valoroasă tranzacție pe birouri aflată în lucru acum.

EXCLUSIV Milionarul Panico Panayi pregătește o zonă de drive-thru la intrarea în Colosseum Mall, cu Starbucks și alte două branduri internaționale CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Milionarul Panico Panayi pregătește o zonă de drive-thru la intrarea în Colosseum Mall, cu Starbucks și alte două branduri internaționale

Dezvoltatorul belgian a recepționat complexul de 49.000 de metri pătrați în vara acestui an cu doar un sfert din spații închiriate. Clădirea turn, cu 18 etaje, a proiectului a fost finalizată fără niciun chiriaș, o situație rară pe piața birourilor din București, dar caracteristică perioadei mai dificile pe care o traversează acest sector imobiliar. Mai exact, primele două imobile, cu o suprafață de circa 21.000 de metri pătrați, au un grad de ocupare de 60%, spații închiriate pentru sediile Gameloft, ale diviziei mobile Telekom și Securitas.

Atenor este în discuții cu o serie de chiriași mai mici pentru a umple primele două imobile, dar nu a semnat deocamdată niciun contract, spun sursele Profit.ro. Discuțiile pentru clădirea turn sunt lente și există un interes limitat, mai spun sursele. În momentul recepției, reprezentanții Atenor au anunțat că discuțiile inițiate pentru turn au potențialul de a închiria jumătate din clădire.

EXCLUSIV Unul dintre cei mai mari exportatori de medicamente din România vrea să construiască o nouă fabrică în Otopeni CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Unul dintre cei mai mari exportatori de medicamente din România vrea să construiască o nouă fabrică în Otopeni

Vânzarea complexului @Expo ar putea balansa volumul tranzacțiilor cu proprietăți comerciale (birouri, mall-uri, depozite și hoteluri), care a scăzut brusc, cu 43%, în primul semestru al acestui an, până la 183 milioane euro, marcând cel mai scăzut nivel din ultimii 8 ani. Evoluția anuală prognozează o situație și mai negativă, indicând un minim al ultimului deceniu.

Prognosticul optimist al brokerilor imobiliari, cu privire la evoluția tranzacțiilor cu proprietăți comerciale în cea de-a doua parte a acestui an, se bazează pe o serie de tranzacții mari aflate în lucru, de genul @Expo, și care, dacă se finalizează anul acesta, ar putea ridica volumul anual la peste 600 de milioane de euro, nivel oricum la jumătate față de recordul istoric atins în 2022.

EXCLUSIV FOTO Gigantul american Oracle restrânge cu 40% suprafața birourilor sale din România. A plecat din Sky Tower și eliberează 2 etaje în Floreasca Park. Tranzacțiile intră în topul celor mai mari închirieri din 2023 CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Gigantul american Oracle restrânge cu 40% suprafața birourilor sale din România. A plecat din Sky Tower și eliberează 2 etaje în Floreasca Park. Tranzacțiile intră în topul celor mai mari închirieri din 2023

Ultimul an în care s-a înregistrat un volum investițional de sub 600 de milioane de euro a fost 2013, an care a marcat încheierea perioadei de criză începută în 2008.

Grupul Adventum, deținut integral de echipa de management condusă de Kristóf Bárány, a intrat pe piața imobiliară românească în 2021 prin achiziția tot de la Atenor a complexului Hermes Business Campus din nordul Bucureștiului, în cea mai mare tranzacție imobiliară semnată în acel an, cu o valoare de peste 150 de milioane de euro.

Dacă noua tranzacție cu Atenor se va încheia, portofoliul imobiliar românesc al Adventum va ajunge la aproape 124.000 de metri pătrați, suprafață cu care se va situa aproape de ocupantul locului 5 în clasamentul celor mai mari proprietari de spații pentru birouri, care este omul de afaceri Liviu Tudor, după cum se poate vedea în infograficul de la finalul acestui articol.

CONFIRMARE Ionuț Negoiță începe construcția unui nou ansamblu rezidențial major, pe un teren cumpărat de la IKEA CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Ionuț Negoiță începe construcția unui nou ansamblu rezidențial major, pe un teren cumpărat de la IKEA

Valoarea portofoliului gestionat de Adventum depășește un miliard de euro și constă, în principal, din active de birouri și retail localizate în Ungaria, Polonia, Cehia și România.

Expansiunea investitorilor ungari în România apare pe fondul unui surplus de capital în Ungaria și al unei piețe maghiare reduse ca mărime.

Investitorii ungari au avut 4% din volumul record de tranzacții imobiliare cu proprietăți comerciale de 1,25 de miliarde de euro înregistrat în 2022, potrivit calculelor companiei de consultanță imobiliară CBRE România.

EXCLUSIV Atenor, susținut de milionari din Belgia, încearcă să vândă anul acesta complexul de birouri @Expo fondului Adventum. Cea mai valoroasă tranzacție pe birouri aflată în lucru acum

Valoarea portofoliului imobiliar deținut de Atenor în România a fost calculată la 144 milioane euro în iunie 2023, echivalentul a 12% din întregul portofoliu al dezvoltatorului.

Belgienii urmează să finalizeze anul viitor două turnuri rezidențiale de sticlă, unul cu 12 și altul cu 25 de etaje, peste drum de mallul Promenada din București. Proiectul Up-site Bucharest va avea 270 de apartamente și se construiește pe un teren cumpărat de la compania cu acționariat spaniol Alia Nord cu peste 5 milioane de euro, tranzacție prezentată în exclusivitate de Profit.ro.

Topul tranzacțiilor cu terenuri agricole. Președintele CJ Călărași, printre vânzători CITEȘTE ȘI Topul tranzacțiilor cu terenuri agricole. Președintele CJ Călărași, printre vânzători

Atenor este cotată la Bursa Euronext din Bruxelles. Cel mai mare acționar al companiei, cu o participație de 13,9% este 3D Investors, afacerea familiilor de milionari Donck și Desimpel. Familia lui Frank Donck ocupă locul 255 în topul celor mai bogați belgieni, realizat de publicația De Rijkste Belgen, cu active estimate la 92,5 milioane euro.

Soldul investițiilor străine directe realizate de belgieni în România era de peste 2,6 miliarde de euro la finalul anului 2022, potrivit datelor centralizate de Banca Națională a României.

O serie de milionari belgieni au ajuns să investească în România la recomandarea unor parteneri sau cu ajutorul unor antreprenori români. Aceștia au plasat până acum peste 2 miliarde de euro în proprietăți românești. Printre ei se numără Patrick Van Den Bossche și Marc Lebbe – fondatorii Liebrecht & WooD, Steven Van Den Bossche și Carl Decoopman – proprietarii BelRom, familia De Pauw – proprietar al WDP, Jan Van Geet – care controlează VGP, familia antreprenorului Jan De Clerk – care deține Alinso Group, familia lui Luc Geuten – care controlează Mitiska, familia Kerckhof – care deține Vabeld, Christian Dumolin – proprietarul Koramic Real Estate, Jan Demeyere și Didier Balcaen – fondatorii Speedwell sau fostul pilot de raliuri Yves Weerts.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
atenor
adventum
@expo