Familia libaneză El Solh, care în 2017 și-a vândut afacerea Caroli Foods mexicanilor de la Sigma Alimentos, a scos la vânzare fostul sediu Rompetrol din apropierea Pieței Victoriei la un preț de 6,5 milioane euro, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Planul investitorului era să transforme clădirea de birouri în hotel, idee care ar putea fi preluată de viitorul cumpărător.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Frații Talal și Khaled El Solh, care au construit afacerea Caroli, intrată în topul celor mai mari producători din industria cărnii, provin dintr-o familie de politicieni libanezi. O rudă a celor doi a fost primul prim-ministru al Libanului, iar ulterior familia lor a mai dat alți trei premieri și o serie de miniștri.
Vânzarea Caroli Foods Group le-a adus suficient capital încât să aibă nevoie de plasamente, iar imobiliarele oferă printre cele mai bune randamente. Astfel, la sfârșitul anului 2018, au cumpărat fostul sediu Rompetrol de pe Calea Victoriei 222 în cadrul unei licitații organizate de ANAF, care trebuia să recupereze astfel o parte din Creanța Libia – de pe urma lucrărilor făcute de statul român înainte de 1989 în Libia.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Gigant imobiliar al unui magnat din Marea Britanie, în legături strânse cu Familia Regală, vizează România. Vrea să cumpere 24 parcuri de retail. Cea mai mare tranzacție din acest an
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
Clădirea are o suprafață de circa 6.000 metri pătrați și este compusă din două tronsoane, însă parterul nu aparține vânzătorului.
„Victoriei 222 este o clădire cu un istoric remarcabil – fost sediu al Rompetrol și al MedLife – dar și cu o perspectivă foarte interesantă pentru viitor, ținând cont de amplasarea în imediata vecinătate a Pieței Victoriei și a layout-ului versatil. Forma clădirii permite atât păstrarea funcțiunii actuale, de birouri, cât și reconversia într-un imobil rezidențial, hotel sau aparthotel, la granița dintre zona corporate și cea de leisure a orașului, concentrată din ce în ce mai mult pe Calea Victoriei”, a declarat, pentru Profit.ro, Mihaela Pană, Partner, Private Investments, Capital Markets Department în cadrul Cushman & Wakefield Echinox, agentul exclusiv de vânzare a proprietății.
Fostul sediul Rompetrol de pe Calea Victoriei
După ce Rompetrol și-a mutat sediul în turnurile City Gate de la Piața Presei Libere, în 2011, clădirea a fost închiriată operatorului de servicii medicale private MedLife.
MedLife s-a mutat din clădire, iar acum întregul spațiu este gol. Frații El Solh au intenționat să transforme imobilul într-un hotel cu circa 120 de camere, plan care ar putea fi pus în practică de viitorul cumpărător.
Rata de ocupare a hotelurilor din București a fost de 62% în primul trimestru din acest an, în creștere cu 33% față de perioada similară a anului trecut, și se află la doar 5% sub nivelul din 2019, an premergător pandemiei. Raportat la regiune, Bucureștiul a înregistrat a doua cea mai mare rată de ocupare a hotelurilor, imediat în urma Varșoviei, dar peste cele din Budapesta, Bratislava, Praga și Sofia.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Surpriză - Jumbo a cumpărat un mall în România
Frații El Solh nu sunt primii antreprenori din industria cărnii care au intrat pe piața imobiliară după ieșirea din afacerea care i-a consacrat. Omul de afaceri Dorin Mateiu, care tot în 2017 a vândut producătorul de mezeluri Elit și Vericom gigantului american Smithfield Foods, a cumpărat de la JC Flowers & Co fostul sediu central al Piraeus Bank (actuala First Bank) din zona Piața Victoriei, contra unui preț de 20 milioane de euro și l-a vândut ulterior către One United Properties.
O serie de antreprenori români au început să facă plasamente imobiliare pe piața din București, în ultimii ani, ca o formă de diversificare a afacerilor pe care le desfășoară. Printre ei se numără frații Dragoș și Adrian Pavăl din Bacău, Ovidiu Buluc din București, Cristian Ludovic Pop din București, Vasile Armenean din Suceava, Cornel și Dan Vulpe din București, Gheorghe Buzdugan din Cluj, Dobrin Mitriță, Spiru Mantu și Mihai Humă, toți din Galați, Cătălin Ene și Sorin Mihai Cîrstea din Argeș, Iulian Iuga din Cluj și familia Ionica și Gelu Pașalău din Focșani.