EXCLUSIV FOTO Surpriză în pandemie - Nepotul liderului comunist Todor Jivkov intră pe piața imobiliară din România cu sute de apartamente

EXCLUSIV FOTO Surpriză în pandemie - Nepotul liderului comunist Todor Jivkov intră pe piața imobiliară din România cu sute de apartamente

Designul proiectului a fost realizat de Adest Architecture

scris 7 mai 2020

Omul de afaceri Ognian Bozarov, despre care presa bulgară a scris că este nepotul fostului lider comunist Todor Jivkov, care a condus Bulgaria 35 de ani (1954-1989), are în etapa de avizare un cartier rezidențial cu peste 350 de apartamente în estul Bucureștiului, în locul fostei Întreprinderi de Casete Radio și Televizoare, relevă date analizate de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Printr-o firmă, el are deja proiecte de lux pe coasta Mării Negre, unde a atras investiții de la o serie de staruri pop din Rusia, cum poate fi văzut mai jos.

Urmărește-ne și pe Google News

Cu doar o lună mai devreme de declanșarea stării de urgență, o firmă controlată indirect de Ognian Bozarov a intrat în etapa de avizare cu Planul Urbanistic Zonal, înaintat în urmă cu un an Primăriei Municipiului București. Investitorul își propune să construiască patru blocuri a câte 11 etaje, plus un etaj tehnic, fiecare având câte două niveluri subterane pentru parcare. Cu o suprafață desfășurată supraterană maximă de aproximativ 30.000 de metri pătrați și un Coeficient de Utilizare a Terenului propus de 3, rezultă un volum de peste 350 de apartamente de construit. În cadrul complexului mai sunt gândite spații pentru birouri și o grădiniță. Costul de construcție al acestui ansamblu ajunge la 18 milioane de euro, potrivit calculelor Profit.ro.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro Orașul meu
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Încă 2 milioane de lei donate pentru a susține lupta împotriva COVID-19 CITEȘTE ȘI Încă 2 milioane de lei donate pentru a susține lupta împotriva COVID-19

Ansamblul urmează a fi edificat pe un teren de circa un hectar pe care a funcționat, în trecut, fosta Întreprindere de Casete Radio și Televizoare București. Lotul este în apropiere de lacul Fundeni și de ansamblul rezidențial Doamna Ghica Plaza. În imediata vecinătate a viitorului proiect și omul de afaceri Abdul Rahman Dardari, președintele Clubului Cultural Siriano-Român, pregătește construcția unui bloc cu circa 100 de apartamente.


Ognian Bozarov este la primul proiect imobiliar în România, însă compania sa, Cyform Investments, este specializată în achiziția de clădiri comerciale și dezoltă proiecte imobiliare în Europa de Sud-Est. El a dezvoltat complexul hotelier de lux Emerald Beach Resort & SPA din Nesebăr, pe coasta Mării Negre, cu aproape 800 de apartamente, care a atras investiții de la o serie de staruri pop din Rusia.

Bozarov a mai dezvoltat un club de fitness în Macedonia.


Presa de investigații din Bulgaria a scris despre el că este nepotul fostului lider comunist Todor Jivkov, care a condus Bulgaria timp de 35 de ani (1954-1989), și partener de afaceri al lui Alexey Chepa, membru al Dumei de Stat din Rusia.

În București sunt în pregătire zeci de ansambluri rezidențiale medii și mari, o dovadă a revenirii încrederii în piață, sentiment care se reflectă și în volumul de vânzări de proprietăți. În ciuda evoluției pozitive din ultimele luni, investitorii imobiliari preconizează o scădere a volumului de tranzacții în următoarea perioadă din cauza epidemiei de coronavirus.

ANALIZĂ O lună cu mallurile închise: Magazinele de fashion au înregistrat cele mai mari pierderi. Vânzările au scăzut brusc CITEȘTE ȘI ANALIZĂ O lună cu mallurile închise: Magazinele de fashion au înregistrat cele mai mari pierderi. Vânzările au scăzut brusc

Numărul tranzacțiilor imobiliare a revenit pe creștere în iulie 2019, după ce a scăzut 12 luni consecutive, din iulie 2018 în iunie 2019, cu procente cuprinse între 7% și 35% an la an, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Anul trecut au fost încheiate circa 540.000 de tranzacții, cu 4,1% mai puține decât în 2018. Prima lună din acest an a început în creștere, cu peste 35.000 de contracte de vânzare-cumpărare semnate, un avans de 14,6% comparativ cu aceeași lună din 2019. Februarie a continuat creșterea, cu un avans de 21,5%. În martie, deși la jumătatea lunii a fost declanșată starea de urgență, românii au încheiat peste 48.000 de tranzacții, cu 8,6% peste volumul lunii corespondente din 2019. Primul trimestru din 2020 a adus cu 14,7% mai multe tranzacții imobiliare decât în perioada similară din 2019.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
ognian bozarov
cyform investments
todor jivkov
alexey chepa