EXCLUSIV Omer Susli avansează cu autorizarea unui strip mall în București

EXCLUSIV Omer Susli avansează cu autorizarea unui strip mall în București

Ionuț Dumitrescu, fondatorul Element Group, alături de amplasamentul terenului din Prelungirea Ghencea (București)

Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 11 apr 2024

Omul de afaceri Omer Susli, proprietarul magazinelor de decorațiuni interioare Homelux, avansează cu autorizarea parcului de retail a cărui construcție speră să o înceapă anul acesta în vestul Bucureștiului, în parteneriat cu antreprenorul Ionuț Dumitrescu, revenit anul trecut pe piața investițiilor în retail cu un parc comercial în Brașov, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

A fost deja emis companiei Element Investments, a lui Ionuț Dumitrescu, un certificat de urbanism cu scopul construirii unui centru comercial în Prelungirea Ghencea, din vestul Bucureștiului.

CONFIRMARE FOTO Fosta sportivă Elisabeta Lipă intră pe piața imobiliară cu investiții alături de familia Crăciunescu, cu afaceri puternice în construcții în Germania CITEȘTE ȘI CONFIRMARE FOTO Fosta sportivă Elisabeta Lipă intră pe piața imobiliară cu investiții alături de familia Crăciunescu, cu afaceri puternice în construcții în Germania

Omer Susli, partenerul lui Dumitrescu în această investiție, a declarat pentru Profit.ro că autorizarea proiectului avansează bine și că speră să înceapă anul acesta lucrările de construire, imediat după obținerea tuturor avizelor.

Profit.ro a anunțat faptul că Ionuț Dumitrescu a comasat peste drum de ansamblul rezidențial Cartierul Latin din Prelungirea Ghencea un teren cu o suprafață de aproape 76.000 de metri pătrați pe care vrea să dezvolte un parc de retail alături de un hipermarket Kaufland și un magazin Lidl.

După vânzarea terenurilor către cei doi retaileri germani, investitorul mai rămâne cu o suprafață de circa 40.000 de metri pătrați pe care poate construi un parc de retail de tip strip mall de circa 15-20.000 de metri pătrați închiriabili.

EXCLUSIV Vastint, cu acționari comuni cu ai IKEA, negociază închirierea clădirii lăsată goală de BCR înainte de termen. Banca a finalizat consolidarea sediului central în birourile proprietarilor Dedeman CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Vastint, cu acționari comuni cu ai IKEA, negociază închirierea clădirii lăsată goală de BCR înainte de termen. Banca a finalizat consolidarea sediului central în birourile proprietarilor Dedeman

Strip mall-ul este un centru comercial de mici dimensiuni, compus din magazine individuale pe un singur nivel, înșiruite, cu intrare directă din zona de parcare. Baza de clienți a acestor unități de retail este formată din cumpărătorii hipermarketurilor.

Ionuț Dimitrescu a anunțat încă din 2019, prin intermediul Profit.ro, că a decis să renunțe la investițiile sale din retail în favoarea dezvoltării de clădiri de birouri și spații de depozitare, pe fondul unei tendințe, pornită în vestul Europei.

Ultima sa investiție în acest sector a fost Bistrița Retail Park, deschis în mai 2018, și vândut integral lui Omer Susli.

VIDEO Daniel Dines, fondatorul UiPath, în dialog inedit cu One United: Când te duci să vezi clădirea ASE sau alte clădiri din față, este păcat că arată atât de urât...Business tips pentru antreprenori CITEȘTE ȘI VIDEO Daniel Dines, fondatorul UiPath, în dialog inedit cu One United: Când te duci să vezi clădirea ASE sau alte clădiri din față, este păcat că arată atât de urât...Business tips pentru antreprenori

După ce pandemia a demonstrat reziliența parcurilor de retail la situații de criză, Dumitrescu a revenit asupra deciziei sale și a dezvoltat Brașov Retail Park, alături de Anca Damour - care conduce divizia imobiliară a omului de afaceri Sacha Dragic, fondatorului Superbet. Parcul de retail din zona Bartolomeu a Brașovului are o suprafață închiriabilă de 5.212 metri pătrați și a fost inaugurat în august anul trecut.

Ionuț Dumitrescu a semnat, în 2021, un parteneriat strategic cu Sacha Dragic cu scopul dezvoltării unei rețele naționale de parcuri logistice, prin dezvoltatorul Element Industrial, cu o țintă de 200.000 de metri pătrați livrați până la finalul anului 2024 în București, Ploiești, Bacău și Brăila.

EXCLUSIV FOTO O apropiată a familiei lui Dan Voiculescu a cumpărat de la stat terenul și ruina fostei fabrici de conserve Buftea, prima de acest fel din țară, înființată de prințul Barbu Știrbey CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO O apropiată a familiei lui Dan Voiculescu a cumpărat de la stat terenul și ruina fostei fabrici de conserve Buftea, prima de acest fel din țară, înființată de prințul Barbu Știrbey

Ambiția lui Omer Susli este să devină un jucător relevant în retail prin cumularea unui portofoliu de circa 300.000 de metri pătrați, motiv pentru care are apetit pentru noi achiziții și dezvoltări pe acest sector imobiliar. 

Pe lângă centrele comerciale Vitantis din București și River Plaza din Râmnicu Vâlcea, el a mai preluat integral și complexul Bistrița Retail Park de la partenerul său Ionuț Dumitrescu și a ajuns la spații comerciale cu o suprafață de peste 100.000 de metri pătrați, fără magazinele Homelux.

Investitorul a mai cumpărat în 2021 de la Portico Investments 5 proiecte de retail de dimensiuni reduse în Tulcea, Râmnicu Vâlcea, Drobeta-Turnu Severin și Bârlad închiriate de Penny Market, MOL România, Jysk, Altex, Ingrimar, Adidas, Romstal și Pepco. Tranzacția a fost de circa 8 milioane de euro. Acestor spații li se adaugă câteva magazine închiriate de Brico Dépôt și un centru comercial de 12.000 de metri pătrați deținut în co-proprietate în Constanța.

Susli este și unul dintre acționarii care susțin One United Properties. Alături de Ionuț Dumitrescu, el a deținut clădirea de birouri One Victorie Center din centrul Bucureștiului, vândută grupului ungar Indotek, tranzacție semnalată în premieră de Profit.ro.

EXCLUSIV Valentin Vișoiu a intrat în parteneriat cu One United Properties pentru dezvoltarea proiectului One Băneasa AirPark. Ei sunt acționari și ai operatorului aerian My Jet CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Valentin Vișoiu a intrat în parteneriat cu One United Properties pentru dezvoltarea proiectului One Băneasa AirPark. Ei sunt acționari și ai operatorului aerian My Jet

Ionuț Dumitrescu și-a făcut un renume din afacerile imobiliare pe care le-a creat și vândut de-a lungul timpului. El a vândut în 2008 compania Eurisko, pe care a fondat-o alături de Gabriel Marchievici, grupului american CBRE, pentru circa 35 milioane de dolari.

Ulterior s-a concentrat pe intermedierea vânzărilor de terenuri pentru marii retaileri internaționali și pe dezvoltare imobiliară. El a construit în 2009 clădirea de birouri HQ Victoriei, în suprafață de 9.000 metri pătrați, care în 2012 a fost vândută fondului grec de investiții Zeus Capital pentru circa 12 milioane de euro. În 2015, a cumpărat de la producătorul de bere Heineken România terenul pe care a funcționat până în 2005 fabrica de bere Grivița din București, tranzacție evaluată la circa 15 milioane de euro. La un an diferență acesta a fost vândut dezvoltatorului lituanian Hanner pentru 5 milioane de euro. Noul proprietar face aici un proiect mixt cu spații de birouri și locuințe.

La începutul anului 2019, Ionuț Dumitrescu s-a retras din asocierea Forte Partners, care a dezvoltat complexul de birouri The Bridge, și s-a alăturat companiei One United Properties, unde coordonează o divizie de birouri.

EXCLUSIV FOTO Proprietarii Dedeman, avizați să demoleze Vama Chitila CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Proprietarii Dedeman, avizați să demoleze Vama Chitila

Dezvoltatorii au livrat anul trecut 11 proiecte de retail, totalizând aproximativ 215.000 de metri pătrați, un nivel record al ultimilor 7 ani, 60% din această suprafață reprezentând parcuri de retail, Craiova, Alba Iulia, Arad, București, Giurgiu, Vaslui fiind printre orașele care au beneficiat de astfel de investiții.

Intențiile de investiții pentru următorii cinci ani sunt de asemenea consistente, în condițiile în care proiecte cu o suprafață de peste 500.000 de metri pătrați se află în diverse stadii de planificare sau de construcție, potrivit datelor companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Stocul de spații de retail la nivel național se situa la finalul anului trecut la nivelul de 4,45 milioane de metri pătrați, din care 54% reprezintă facilități de tip mall, 40% parcuri de retail și 6% galerii comerciale.


EXCLUSIV Omer Susli avansează cu autorizarea unui strip mall în București

viewscnt
Afla mai multe despre
omer susli
bistrita retail park
ionut dumitrescu