Ionuț Negoiță, fostul proprietar al echipei de fotbal Dinamo, pregătește autorizarea mai multor parcele de teren din fosta platformă industrială Chimopar, amplasată în estul Bucureștiului, unde se pot construi peste 7.000 de apartamente, adică cel mai mare ansamblu rezidențial realizat până acum la nivel național, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.
Producătorul și distribuitorul de produse chimice și de curățare Chimopar, urmașă a Fabricii de Pulbere a Armatei, înființată în 1896 prin decret regal, a intrat în faliment în 2014 cu datorii de 16,5 milioane de euro. La acel moment, compania îl avea ca acționar majoritar indirect pe omul de afaceri libanez Jaffal Imad. Partea de producție a fost preluată de Chimopar Trading, cu acționariat libanez, care își desfășoară activitatea, în continuare, pe o mică parte a vechii platforme.
În ultimii patru ani, în cadrul procedurii de faliment, o companie a familie Negoiță a cumpărat la licitație terenuri cu o suprafață cumulată de peste 25 de hectare, parte a fostei platforme chimice. Familia Negoiță a plătit în 5 tranșe 28,1 milioane de euro și a definitivat achiziția platformei în vara anului trecut.

Investitorul imobiliar a primit deja două autorizații de construire pentru primele 4 blocuri ce vor fi construite într-o primă etapă pe circa 15.000 de metri pătrați din terenul cumpărat. În această fază, planul este dezvoltarea a 4 blocuri cu câte 3 subsoluri dedicate parcărilor subterane, parter și 11 etaje supraterane, care pot cuprinde circa 500 de apartamente, al căror cost de dezvoltare poate fi estimat la circa 25 de milioane de euro, potrivit calculelor Profit.ro.
În plus, investitorul planifică acum construirea a încă unui calup format din 4 blocuri cu câte 3 subsoluri dedicate parcărilor subterane, parter și 11 etaje supraterane pe un teren de 2,9 hectare, alăturat celui rezervat primei etape de dezvoltare. Aici se vor construi 940 de apartamente, cele mai multe garsoniere, în urma unei investiții de 48,1 milioane euro, potrivit documentelor înaintate autorităților de către dezvoltator și consultate de Profit.ro.
Clădirile 1 și 2 din această nouă etapă vor fi compuse din câte două scări, iar cladirile 3A și 3B au subsolurile comune. La subsolurile clădirilor se vor amenaja 875 de locuri de parcare, la care se adaugă 260 de locuri pe teren. Investitorul indică faptul că pentru această etapă se permite autorizarea directă.

Pe întreaga platformă Chimopar s-ar putea construi peste 7.000 de apartamente cu un cost actual de dezvoltare ce depășește 350 de milioane de euro. Cu această anvergură proiectul poate deveni cel mai mare ansamblu rezidențial dezvoltat până acum în București și în țară. Primele etape din proiectul HILS de pe platforma Chimopar
Contactat de Profit.ro, pentru detalii despre fazele de dezvoltare, Ionuț Negoiță nu a răspuns până la publicarea acestui articol.
În prezent, ansamblul rezidențial Exigent Plaza Residence, care are circa 7.200 de apartamente în componență, este cel mai mare proiect rezidențial finalizat până acum în București, între mallurile Plaza România și AFI Cotroceni.
Ionuț Negoiță a anunțat o extindere agresivă pe sectorul rezidențial, plan care l-a determinat să iasă din zona sa de confort din Sectorul 3. Anul trecut, după cum a anunțat Profit.ro în premieră, el a cumpărat terenul fostei fabrici Cesarom din zona Preciziei a Bucureștiului, unde intenționează să construiască în jur de 3.000 de apartamente. Totodată, intenționează să înceapă construcția unui nou mega-proiect rezidențial în Pipera, pentru care sunt planificate circa 2.000 de apartamente.
Marile proiecte ale familiei Negoiță sunt amplasate în jurul zonei comerciale Pallady, care cuprinde magazinele Leroy Merlin, Kaufland, Metro, Auchan, Jumbo, XXXL Lutz și IKEA, o zonă cu care s-a familiarizat în ultimii 8 ani și unde a dezvoltat peste 5.700 de apartamente din cele 11.000 câte a livrat în total pe piața bucureșteană.
În trecut, frații Ionuț și Robert Negoiță au mai dezvoltat proiecte rezidențiale și în Sectorul 4, în Pipera și Popești-Leordeni.

Ionuț Negoiță mai gestionează acum alte 3 șantiere, în paralel. Are HILS Sunrise cu 704 apartamente, care se construiește pe terenuri cumpărate de la IKEA, faza întâi din HILS Republica, cu 370 de apartamente, în locul fostelor fabrici Republica și Tubinox, și prima etapă a HILS Titanium, cu 496 de apartamente, care se ridică în locul unei foste fabrici de cărămidă. Toate sunt grupate în estul Capitalei.
În această zonă, familia Negoiță a mai dezvoltat complexul Palladium Residence și Palladium Residence 2, cu circa 2.500 de locuințe, HILS Pallady, cu 1.908 apartamente și HILS Brauner, cu 1.336 de apartamente.
Înainte de criza imobiliară din 2008, Ionuț Negoiță și fratele său Robert Negoiță, care s-a retras din afaceri după ce a devenit primarul Sectorului 3, au dezvoltat trei ansambluri rezidențiale cu peste 3.000 de unități locative pe care le-au vândut complet. A urmat o pauză de câțiva ani în care cei doi s-au oprit din activitatea imobiliară, însă au revenit, indirect, în 2014 cu proiectul Palladium Residence.
După intrarea în politică a lui Robert Negoiță, fratele mai mic a cumpărat clubul de fotbal Dinamo, la care a renunțat ulterior. Printre afacerile care îi mai aduc venituri lui Ionuț Negoiță se numără cele două hoteluri din grupul RIN, care totalizează 365 de camere, parcul acvatic Water Park din Otopeni, clinica privată Medikali a soției sale, un centru de întreținere corporală și relaxare și o tipografie.
Piața în scădere
Peste 13.200 de case și apartamente au fost vândute în București și împrejurimi în primele trei luni din acest an, în scădere cu 4,3% față de perioada similară din 2024, potrivit unei analize realizate de către compania de consultanță imobiliară SVN Romania pe baza statisticilor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

În București au fost tranzacționate peste 11.200 de locuințe în primul trimestru din acest an, în scădere cu 5,4% față de perioada similară a anului trecut, în timp ce în județul Ilfov au fost vândute 1.960 de locuințe, în creștere cu 2,4% comparativ cu primele trei luni din 2024.
Variațiile anuale diferite dintre cele două zone pot fi explicate și prin scăderea numărului de locuințe noi finalizate în București, concomitent cu livrarea unui număr tot mai ridicat de locuințe în localitățile limitrofe Capitalei.
Aproximativ 18.000 de noi locuințe ar putea fi finalizate în București și împrejurimi în acest an potrivit datelor SVN Romania, un nivel la fel de redus ca cel înregistrat în 2024, când în regiunea Bucureștiului a fost livrat cel mai mic număr de locuințe din ultimii cinci ani.
Aproape 37.000 de case și apartamente au fost vândute în România în primele trei luni din acest an, în scădere cu 4,9% comparativ cu perioada similară a anului anterior. Cele mai multe unități rezidențiale au fost tranzacționate în Constanța, Cluj și Timiș, mai arată statisticile oficiale.