Mogoșoaia primește aproape 22 milioane lei pentru Sectorul Zero, care va cuprinde noul campus de medicină. Planuri de investiții în zonă

Mogoșoaia primește aproape 22 milioane lei pentru Sectorul Zero, care va cuprinde noul campus de medicină. Planuri de investiții în zonă
scris 28 ian 2020

Guvernul a pregătit un proiect de hotărâre pentru alocarea a aproape 22 milioane lei comunei Mogoșoaia, în vederea elaborării și implementării Master-planului de dezvoltare a Sectorului Zero, care va include noul campus al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila și va presupune o nouă infrastructură rutieră și de transport public.

De ce este important: Sectorul Zero, cum a fost denumit generic, va fi dezvoltat la Mogoșoaia pe o suprafață de peste 1.000 hectare, ce însumează suprafețele terenurilor extravilane aflate între comuna Mogoșoaia și orașul Otopeni. Aici va fi construit noul campus universitar al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila, un cluster de cercetare, dezvoltare şi inovare, precum și funcțiuni urbanistice accesorii acestora, integrate cu infrastructura de transport rutier și în comun, ce vor asigura conexiunea cu Municipiul București și cu principalele noduri de trafic intern și internaţional (principalele drumuri în regim de autostradă naționale, aeroportul internaţional Henri Coandă).

Acest proiect fusese anunțat de fostul Guvern Dăncilă ca urmând a fi finanțat în regim de parteneriat public-privat.

Guvernul Orban a pregătit, acum, suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2020 cu 21,8 milioane lei din Fondul de rezervă bugetară şi alocarea acesteia bugetului local al comunei Mogoșoaia, pentru achitarea obligațiilor de plată aferente elaborării și implementării Master-planului de dezvoltare a Sectorului Zero, precum și pentru elaborarea studiilor de specialitate necesare identificării parametrilor tehnici și economici de implementare a Proiectului Universitar în Sectorul Zero și pentru efectuarea studiilor de specialitate pentru infrastructura rutieră și de transport public necesar deservirii noii zone de dezvoltare Sector Zero și Proiectului Universitar, inclusiv, dar fără a se limita la conexiunea nord-sud dintre Autostrada de centură A0 și Piața Presei Libere din Municipiul București.

Pentru studiile de elaborare și implementare ale Master-planului de dezvoltare a Sectorului Zero a fost estimată o sumă de 7,2 milioane lei, în timp ce pentru  efectuarea studiilor de specialitate pentru infrastructura rutieră și de transport public necesare a deservi noua zonă de dezvoltare a fost estimat un cost de 14,5 milioane lei.

FOTO Cristiano Ronaldo a cumpărat cel mai scump apartament din Portugalia CITEȘTE ȘI FOTO Cristiano Ronaldo a cumpărat cel mai scump apartament din Portugalia

Situația UMF Carol Davila și noul campus

Executivul arată că Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila își desfășoară activitatea didactică, de importanță națională, în condiții improprii și sub amenințarea unor pericole majore pentru integritatea fizică a cadrelor didactice și a studenților, dar și a Universității.

Clădirile în care se derulează procesul de învățământ pentru Facultățile de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie se află într-o stare de degradare fizică avansată, fiind încadrate în cel mai înalt grad de risc seismic.

Relocarea UMF Carol Davila se încadrează în strategia de dezvoltare a Sectorului Zero și ar conduce atât la satisfacerea unui interes local de dezvoltare a Comunei Mogoșoaia, precum și a unităților administrativ - teritoriale învecinate, dar și la satisfacerea necesității vitale de relocare a UMF Carol Davila, subliniază Guvernul.

Conducerea UMF Carol Davila a apreciat că localizarea propusă de Comuna Mogoșoaia este optimă pentru relocarea universității, asigurând atât spațiul fizic necesar edificării la standarde moderne, a unor clădiri adecvate necesităților didactice specifice, cât și dezvoltării unui veritabil oraș universitar (compus din campus, laboratoare de cercetare, funcțiuni anexe).

EXCLUSIV FOTO - Proprietarul hotelul Horoscop din București scoate la vânzare încă un hotel, în același stil neobișnuit CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO - Proprietarul hotelul Horoscop din București scoate la vânzare încă un hotel, în același stil neobișnuit

Prin urmare, UMF Carol Davila și Comuna Mogoșoaia au decis să colaboreze în vederea construirii unui nou complex universitar multi- funcțional, compus din clădiri destinate activității didactice a UMF Carol Davila, campus universitar, centre de cercetare științifică, clădiri îndeplinind funcțiuni conexe, cum ar fi centre de conferință, centre de cazare, baze sportive și orice alte funcțiuni conexe a căror utilitate ar reieși din studiile de specialitate prin care se vor defini parametrii complexului.

Acesta se va întinde pe o suprafaţă estimată de aproximativ 180 ha din cele maxim 420 ha alocabile dezvoltării unor obiective în domeniul sănătății, învățământului, sportului, funcțiuni administrative, pentru dezvoltare universitară și tehnologică, inclusiv pentru infrastructura necesară și constituirea fondului imobiliar aferent, conform Studiului de fezabilitate Sector Zero Trup 2, 2’, 3, 3’ – Cluster Universitar aplicat, exproprieri pentru cauză de utilitate publică, de sănătate, învățământ, sport, administrativă, dezvoltare universitară și tehnologică, inclusiv infrastructura necesară și constituirea fondului imobiliar aferent, conform Hotărârii nr. 1050/21.11.2019 a Consiliului Local al Comunei Mogoșoaia (“Proiectul Universitar”).

DOCUMENT Angajatorii au fost amendați de Inspecția Muncii cu 127 milioane lei anul trecut. Ce controale urmează CITEȘTE ȘI DOCUMENT Angajatorii au fost amendați de Inspecția Muncii cu 127 milioane lei anul trecut. Ce controale urmează

De asemenea, noul spital de urgență al Capitalei va fi amplasat pe Șoseaua București – Târgoviște nr. 10, spre Mogoșoaia, în viitoarea clădire urmând să fie relocate Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri și Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului. Lucrările au fost estimate la 2,41 miliarde de lei, fără TVA, pentru o durată de 3 ani de la atribuirea contractului, potrivit datelor din caietul de sarcini al licitației.

După cum a relatat Profit.ro, noul proiect de dezvoltare a zonei a atras și atenția investitorilor privați. Astfel, omul de afaceri Daniel Pițurlea are în plan mutarea platformei cu utilaje și materiale de construcții a companiei sale Concelex din nordul Bucureștiului și realizarea în loc a unui complex rezidențial, care să satisfacă cererea apărută după ce se vor dezvolta în zonă campusul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Carol Davila și noul spital al Capitalei.

 

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
mogosoaia
sectorul zero
medificina
umf carol davila
campus
guvern