Primăria Brașov vrea să cumpere Hanul de la Pietrele lui Solomon, o clădire emblematică pentru oraș

Primăria Brașov vrea să cumpere Hanul de la Pietrele lui Solomon, o clădire emblematică pentru oraș
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 iul 2023

Primăria Brașov vrea să cumpere ce a mai rămas din Hanul lui Solomon, dar și parcarea și fondul forestier din jur, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Brașov.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Primarul municipiului Brașov, Allen Coliban, a anunțat că va cere votul aleșilor locali pentru a începe demersurile în acest sens.

O cunoscută agenție de turism din România și-a cerut insolvența CITEȘTE ȘI O cunoscută agenție de turism din România și-a cerut insolvența

„Săptămâna următoare voi pune în votul Consiliului Local achiziționarea acestei zone, a acestui fost han, a acestei ruine din care a mai rămas încă fresca ce aduce aminte de legenda Regelui Solomon. De ce e important să facem această achiziție? Pentru că odată cu hanul rezolvăm încă două probleme majore. Toată partea aceasta de parcare și giratoriu sunt proprietate privată la ora actuală și am avut un litigiu cu proprietarul, iar acesta a câștigat în instanță. De asemenea, parte din fondul forestier de pe dealurile de aici face parte din același număr cadastral. Prin urmare, prin această achiziție rezolvăm o problemă forestieră, întregim fondul forestier, rezolvăm o problemă de proprietate și de infrastructură, cu tot ceea ce ține de parcare și de trama stradală, altfel autobuzele nici n-ar mai putea să întoarcă aici, la Pietrele lui Solomon. Și totodată câștigăm acest element de patrimoniu, care, de fapt, este locația fostului han pe care va trebui să reconstruim”, a anunțat primarul.

Potrivit edilului, Primăria ar vrea să plătească proprietarului aproximativ 1,25 milioane euro. Hanul, o clădire emblematică pentru Brașov, odinioară, a rămas acum doar o ruină, pe care se mai vede încă mozaicul cu regele Solomon, în jurul căruia s-au născut mai multe legende și care a inspirat, de altfel, și stema Brașovului.

Popas pentru toți turiștii care mergeau spre Pietre sau Poiană, dat fiind că era singurul din zonă, clădirea a devenit ulterior „casă” pentru oamenii străzii. Însă, nivelul de degradare a crescut atât de mult, încât și aceștia s-au retras.

viewscnt
Afla mai multe despre
brasov
hanul de la pietrele lui solomon