Samusocial din România invită românii să închirieze o locuință pentru cei care nu au una pe durata iernii

Samusocial din România invită românii să închirieze o locuință pentru cei care nu au una pe durata iernii
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 22 nov 2021

Samusocial din România, organizația non-guvernamentală ce are ca misiune salvarea persoanelor adulte fără adăpost din București, lansează proiectul Real life estate ce își propune strângerea de fonduri așa încât cei fară adăpost să aibă o iarnă mai ușoară.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

“Odată cu scăderea temperaturilor, cu venirea iernii, cei fară adăpost se află în fața unor situații de viață foarte dificile. Pentru aceștia căutam soluții astfel încât să îi ajutam să treacă mai ușor peste această perioadă.” spune Sabina Nicolae, Director Executiv Samusocial din România

Lipsa locuințelor pentru oamenii străzii vine în contradicție directă cu piață imobiliară în creștere din țară. Această observație a fost de altfel și cea care a inspirat crearea platformei Real life estate – Închiriază pentru cei care nu au cum.

Campania se întâmplă pe site-urile de imobiliare (inchirieri / vânzări), sub forma unor anunțuri ale spațiilor locative ale celor fără adăpost, cu scopul sensibilizării concetățenilor noștri asupra nevoilor reale ale acestora.

În primă instanță, românii vor fi impresionați de localizarea de excepție, « view-ul » pe care îl au aceste spații locative, care de cele mai multe ori e spectaculos, pentru ca mai apoi să fie frapați de dezvăluirea adevăratei locuințe.

Cei interesați de anunțurile create de noi vor ajunge pe site-ul nostru de unde pot ajuta cu adevărat un om al străzii să aibă o iarnă mai ușoară. Oricine poate “închiria” spațiul în schimbul unei donații. În funcție de numărul de zile selectat se modifică valoarea donației. De asemenea, cei care vor dona sume mai mari de 100 de lei vor primi un print fizic al spațiului pe care l-au închiriat, print semnat de Adi Bulboacă.

https://reallifeestate.samusocial.ro/

https://www.youtube.com/watch?v=Rl9CHOgrCLE

Campaniei s-au alăturat Tribal Worldwide Romania, platforme de imobiliare (Storia.ro și OLX Imobiliare), influențatori de opinie și SudEst Production.

Samusocial din România (Serviciul de Ajutor Mobil de Urgență), asociație de drept românesc, este un dispozitiv de intervenție de urgență care vine în întâmpinarea persoanelor celor mai desocializate care au fost reduse la stadiul de simpla supraviețuire, căci au devenit victime care nu mai pot și nici nu mai stiu cum să beneficieze de ajutoarele de drept comun.

Pentru informații suplimentare:

Andrei Crăciun, responsabil comunicare

pr@samusocial.ro |+40751276060

viewscnt
Afla mai multe despre
samusocial
locuinte