Surpriză: AFI Europe a vândut terenul pe care gândea de 10 ani proiectul de retail din Arad, pentru 17 milioane euro

Surpriză: AFI Europe a vândut terenul pe care gândea de 10 ani proiectul de retail din Arad, pentru 17 milioane euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 mai 2018

Grupul AFI Europe România a vândut terenul pe care gândea dezvoltarea proiectului de retail din Arad și pe care îl deținea încă din 2008. Compania va încasa peste 17 milioane de euro din vânzarea terenului de 8 hectare, valoare care este cu aproape 1,7 milioane de euro mai mică decât suma la care a fost evaluat.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

În 2017, reprezentanții AFI Europe România anunțau că vor începe construcția centrului comercial de la Arad în acest an, în condițiile autorizația de construire a proiectului este obținută încă din 2012.

Grupul, care deține centrul comercial AFI Controceni Park din București, a cumpărat terenul, aparținând fostei fabrici de mobile IMAR, în anul 2008, când au fost anunțate și primele planuri privind dezvoltarea centrului comercial. În acel moment, investitorul anunța investiții de peste 100 de milioane de euro, pentru dezvoltarea unui mall și a unei clădiri de birouri.

EXCLUSIV Compania imobiliară WdP, a uneia dintre cele mai bogate familii belgiene, cumpără un parc industrial din Ghimbav, deținut de compania italiană Flenco East Europe Fluid System, într-o tranzacție tip sale-and-lease back CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Compania imobiliară WdP, a uneia dintre cele mai bogate familii belgiene, cumpără un parc industrial din Ghimbav, deținut de compania italiană Flenco East Europe Fluid System, într-o tranzacție tip sale-and-lease back

Planurile au fost însă schimbate, în condițiile în care, pe aceeași stradă, Calea Aurel Vlaicu, vizavi de terenul deținut de AFI Europe, există deja un alt mall.

Cele mai recente planuri ale AFI indicau dezvoltarea unui retail park de 34.000 de metri pătrați.

EXCLUSIV Robert Turcescu intră pe piața imobiliară CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Robert Turcescu intră pe piața imobiliară

Pe lângă centrul comercial AFI Cotroceni, compania mai deține parcul de birouri AFI Park din București și centrul comercial AFI Ploiești. În plus, AFI Europe dezvoltă un centru comercial la Brașov și un alt parc de birouri în București.

Venitul operațional net (NOI) din activele generatoare de venit din România ale AFI Europe a ajuns la 13,6 milioane de euro în primul trimestru al anului 2018, rezultate cu 12% mai mari față de primul trimestru al anului 2017.

viewscnt
Afla mai multe despre
afi europe
arad
retail