Afacerile din comerțul cu amănuntul au accelerat în noiembrie 2018, cu un avans de 7,2%

Afacerile din comerțul cu amănuntul au accelerat în noiembrie 2018, cu un avans de 7,2%
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 ian 2019

Volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut în noiembrie 2018, față de aceeași lună a anului 2017, ca serie brută, cu 7,2%, ritm crescut față de cel din luna precedentă, arată datele transmise luni de Institutul Național de Statistică (INS).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

În octombrie 2018, față de aceeași lună a anului trecut, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul a crescut, ca serie brută, cu 6,6%, scrie News.ro.

În noiembrie 2018, față de aceeași lună a anului 2017, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie brută, a înregistrat o creștere cu 7,2% datorită creșterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+9,6%), comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+6,7%) și la vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (+4,6%).

ETİ, una dintre cele mai mari companii din industria alimentară din Turcia, trimite în România peste 10 milioane euro CITEȘTE ȘI ETİ, una dintre cele mai mari companii din industria alimentară din Turcia, trimite în România peste 10 milioane euro

În noiembrie 2018, față de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie brută, a crescut pe ansamblu cu 2,5%, datorită creșterilor din vânzările de produse nealimentare (+9,7%) și din vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (+0,9%). Comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 7,2%.

În primele 11 luni ale anului 2018, față de aceeași perioadă a anului 2017, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie brută, a înregistrat o creștere cu 5,6% datorită creșterii vânzărilor de produse nealimentare (+6,4%), vânzărilor de produse alimentare, băuturi și tutun (+6,3%) și comerțului cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+3,3%).

În 2017, cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a crescut cu 10,7% față de 2016, ritm scăzut față de cel înregistrat anul anterior.

viewscnt
Afla mai multe despre
comert
ins