Auchan Retail România și OMV Petrom extind parteneriatul cu încă 400 de magazine MyAuchan

Auchan Retail România și OMV Petrom extind parteneriatul cu încă 400 de magazine MyAuchan
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 aug 2020

OMV Petrom și Auchan Retail România au anunțat extinderea parteneriatul pentru deschiderea de magazine de proximitate MyAuchan în stațiile de distribuție Petrom. Acest parteneriat presupune deschiderea a 400 de magazine MyAuchan în toată rețeaua Petrom, din peste 250 de localități, în următorii cinci ani.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"În funcție de suprafața stației, pe rafturi se vor găsi până la 2.500 de produse dintr-o gamă variată: de la produse alimentare, inclusiv produse proaspete, fructe și legume, până la produse non-alimentare, precum cosmetice, detergenți, produse pentru bebeluși și accesorii auto, la prețuri MyAuchan net avantajoase pentru comerțul de acest tip derulat în benzinării", precizează companiile.

FOTO Porsche a prezentat noul hybrid Panamera și cel mai puternic motor din gamă, Turbo S. Clienții din România pot deja comanda noile motorizări CITEȘTE ȘI FOTO Porsche a prezentat noul hybrid Panamera și cel mai puternic motor din gamă, Turbo S. Clienții din România pot deja comanda noile motorizări

Stațiile Petrom vor intra într-un amplu proces de modernizare care, pe lângă amenajarea de magazine MyAuchan, include înlocuirea elementelor de identitate vizuală, precum și lucrări exterioare în zona pompelor și în cea a serviciilor adiacente (spălătoria de mașini, alimentarea cu GPL).

În plus, în cadrul a cinci stații-pilot de distribuție, se vor crea culoare rapide, respectiv pompe la care se poate achita direct, cu cardul sau cu telefonul mobil.

La finalul lui 2019, OMV Petrom și Auchan Retail România aveau deschise 17 magazine de proximitate MyAuchan în stațiile de distribuție marca Petrom.

viewscnt
Afla mai multe despre
auchan retail românia
omv petrom
myauchan