Bulgaria investighează Kaufland, Billa, Lidl și Metro pentru formarea unui cartel

Bulgaria investighează Kaufland, Billa, Lidl și Metro pentru formarea unui cartel
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 mai 2016

Comisia pentru Protecția Concurenței (KZK) din Bulgaria a lansat o investigație împotriva Kaufland, Billa, Lidl și Metro Cash and Carry, legată de posibila formare a unui cartel care să le ofere condiții mai avantajoase pentru produsele comercializate sub brandurile proprii, transmite Novinite.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Săptămâna trecută, KZK a efectuat inspecții neanunțate la sediile Kaufland și Billa, scrie News.ro.

Cotele de piață ale celor patru retaileri au crescut din 2013, în special în cazul produselor comercializate sub branduri proprii.

Autoritatea de reglementare va încerca să demonstreze că există un acord între retaileri, care afectează interesele producătorilor.

Oferind produse sub brand propriu, retailerii concurează cu furnizorii și au puterea de a stabili prețurile, inclusiv pentru produse comercializate sub alte mărci în magazinele lor.

viewscnt
Afla mai multe despre
kaufland
billa
lidl
metro