Chipsuri de legume, retrase de la comercializare

Chipsuri de legume, retrase de la comercializare
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 mar 2023

Două loturi de chipsuri de legume eco au fost retrase de la vânzare, iar clienții care au cumpărat aceste produse sunt sfătuite să nu le consume, din cauza depășirii valorii admise pentru acrilamidă, o substanță dăunătoare pentru om, anunță Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit ANSVSA, furnizorul Dennrre a inițiat retragerea de la comercializare și rechemarea de la clienți a două loturi de chipsuri de legume eco (producător Go Pure), cu data de expirare 15 aprilie și 22 aprilie. Inițiativa este determinată de depășirea valorilor admise ale acrilamidei, scrie News.ro.

 Bulgaria acuză lanțurile de retail că distorsionează prețul alimentelor și trimite \ CITEȘTE ȘI Bulgaria acuză lanțurile de retail că distorsionează prețul alimentelor și trimite "spioni" și în România

Persoanele care au cumpărat aceste produse sunt sfătuite să nu le consume, ci să le distrugă sau să le returneze la magazine, în perioada 2-23 martie, urmând a primi contravaloarea lor.

Acrilamida este o substanță care poate să apară în unele alimente atunci când sunt prăjite sau tratate la temperaturi înalte, fiind dăunătoare pentru om.

viewscnt
Afla mai multe despre
chipsuri de legume
ansvsa