CONFIRMARE FOTO Unilever - investiție în România

CONFIRMARE FOTO Unilever - investiție în România
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 mar 2023

Grupul anglo-olandez din domeniul bunurilor de larg consum Unilever a extins unitatea de producție și depozitare alimente din Ploiești, cu 23.600 metri pătrați, lucrări derulate pe parcursul a doi ani.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Proiectul a fost derulat în 3 etape, respectiv demontare și reamplasare clădiri, extinderea clădirii existente și reabilitarea halei, conform ArhiSpec și Ness Proiect Europe.

EXCLUSIV SURPRIZĂ Ștefan Mandachi a vândut Spartan, cea mai mare rețea de restaurante cu specific grecesc din Europa, și alte mari branduri, tranzacție de peste 20 milioane euro CITEȘTE ȘI EXCLUSIV SURPRIZĂ Ștefan Mandachi a vândut Spartan, cea mai mare rețea de restaurante cu specific grecesc din Europa, și alte mari branduri, tranzacție de peste 20 milioane euro

În urmă cu doi ani, Profit.ro a anunțat că Unilever va extinde capacitatea de producție și depozitare a alimentelor în România, pentru a răspunde cererii în creștere. Unilever s-a dezvoltat în ultimii ani prin achiziții pe acest segment, preluând fabrica de înghețată Betty Ice și participația majoritară la FruFru.

Unilever are în România activități de import, distribuție și producție, cu fabrici la Suceava (înghețată), Ploiești (detergenți și alimente) și București (alimente).

“Fabrica din Ploiești produce unele dintre cele mai îndrăgite produse din portofoliul nostru. Având în vedere creșterea cererii în categoria de Foods, ne extindem capacitatea de producție și depozitare pe această categorie. De asemenea, ne dorim să continuăm investițiile și în celelalte fabrici ale noastre pentru a le dezvolta în raport cu cererea consumatorilor”, a declarat pentru Profit.ro Ana-Maria Pâslaru, noul general manager Unilever South Central Europe.

Dacă ar ajunge roboții să dea consultanță, ce vor mai face oamenii? Despre viitorul consultanței, ce cred liderii PwC (III) CITEȘTE ȘI Dacă ar ajunge roboții să dea consultanță, ce vor mai face oamenii? Despre viitorul consultanței, ce cred liderii PwC (III)

Ea a preluat la 1 martie 2021 conducerea diviziei Unilever pentru sud-estul Europei, cu activități pe piețele produselor alimentare, de îngrijire personală și a locuinței în România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru și Republica Moldova.

În 2021, grupul a aniversat 30 de ani de la intrarea primelor produse Unilever în România. Investițiile realizate în această perioadă însumează 120 de milioane de euro, iar în prezent portofoliul companiei include peste 20 de branduri, cel mai cunoscut la nivel național fiind Dero.

Cu 149.000 de angajați și vânzări de peste 50 de miliarde de euro anul trecut, gigantul Unilever este prezent în 190 de țări din întreaga lume, cu peste 400 de branduri.

viewscnt
Afla mai multe despre
unilever
investiții