CONFIRMARE Under Armour, al doilea brand sportiv american după Nike, deținut de tânărul miliardar Kevin Plank, a intrat în România

CONFIRMARE Under Armour, al doilea brand sportiv american după Nike, deținut de tânărul miliardar Kevin Plank, a intrat în România
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 3 nov 2017

Gigantul american de articole sportive Under Armour, al doilea în domeniu din SUA, după Nike, a intrat în România, deschizând joi un magazin propriu în complexul comercial Băneasa Shopping din București. Brandul aparține unui tânăr cu o avere de 1,6 miliarde dolari, care a făcut parte și din Consiliul președintelui american Donald Trump, demisionând însă în luna august. Sosirea gigantului american a fost anunțată în exclusivitate de Profit.ro în luna octombrie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Conform informațiilor Profit, brandul american va deschide în perioada imediată încă un magazin propriu, în Mega Mall din Capitală.

Brandul american intră pe piața locală printr-o firmă care deține drepturile de distribuire a produselor Under Armour.

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

EXCLUSIV Tranzacție pe piața cărnii de pui. Complexul Avicola Târgu Jiu a fost vândut cu 5 milioane de euro CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Tranzacție pe piața cărnii de pui. Complexul Avicola Târgu Jiu a fost vândut cu 5 milioane de euro

Reprezentanți ai firmei având dreptul de distribuție au declarat în octombrie pentru Profit.ro că magazinele vor fi deschise până la sfârșitul acestui an și vor comercializa exclusiv articole sub brandul Under Armour, magazinele fiind de tipul monobrand stores.

Până la acest moment, brandul Under Armour a putut fi cumpărat în România doar prin intermediul unor retaileri online.

Brandul a fost fondat în 1996 și aparține unui tânăr de 45 de ani, Kevin Plank, astăzi cu o avere de 1,6 miliarde dolari. El a făcut parte și din Consiliul oamenilor de afaceri creat la preluarea mandatului de președintele american Donald Trump, demisionând însă în luna august.

După nici 2 ani, miliardarul Warren Buffett a desființat abrupt prima sa afacere directă în România CITEȘTE ȘI După nici 2 ani, miliardarul Warren Buffett a desființat abrupt prima sa afacere directă în România

Anul trecut, Under Armour a avut încasări de 4,8 miliarde dolari, cu 22% mai mult decât în anul precedent, așteptând pentru acest an venituri de 5,4 miliarde dolari.

În acest an, presa britanică a anunțat că Under Armour se pregătește să ia locul Nike, de anul viitor, ca sponsor principal indicat pe tricourile jucătorilor de fotbal de la Manchester City, după ce inițial a sponsorizat clubul Tottenham, ambele din prima ligă engleză.

viewscnt
Afla mai multe despre
under armour
magazin
retail