DECIZIE Sancțiunile pentru vânzarea de alcool sau tutun minorilor - înăsprite. Suspendarea activității comerciantului va fi aplicată de la prima abatere

DECIZIE Sancțiunile pentru vânzarea de alcool sau tutun minorilor - înăsprite. Suspendarea activității comerciantului va fi aplicată de la prima abatere
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 22 feb 2022

Vânzarea de alcool sau tutun minorilor va fi sancționată de la prima abatere cu suspendarea activității acomerciantului în culpă, nu doar cu amendă, conform unui proiect de lege adoptat  de Parlament, prin votul final al deputaților.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Deputații au întors astfel, printr-un vot unanim, decizia senatorilor, care respinseseră anul trecut proiectul de lege.

De ce este important: În prezent, vânzarea produselor din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani este sancționată în felul următor: cu amendă contravențională de 5.000 lei la prima abatere, cu amendă contravențională de 10.000 lei și cu sancțiunea complementară de suspendare a activității până la remedierea situației care a dus la suspendarea activității la a doua abatere; săvârșirea unei noi contravenții la această lege se sancționează cu amendă contravențională de 15.000 lei și cu sancțiunea complementară de închidere a unității.

Producătorul italian de haine de lux Moncler extinde fabrica din România și anunță angajări CITEȘTE ȘI Producătorul italian de haine de lux Moncler extinde fabrica din România și anunță angajări

De asemenea, important: Servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflați în vădită stare de ebrietate, precum și a minorilor este sancționată cu amendă de la 100 lei la 500 lei, iar în cazul repetării contravenției se dispune, totodată, măsura suspendării activității localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile.

Legislația mai prevede în cazul consumului de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani în locuri publice (drumuri publice, parcuri, stadioane și terenuri sportive, instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unități economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări și aeroporturi, de stat și private) amendă de la 100 lei la 500 lei.

VIDEO Ora de Profit.ro - Președintele Federației Sindicatelor din Industria Alimentară: Plafonarea prețurilor la alimente, cea mai mare greșeală pe care poate să o facă cineva. O debandadă! Și un anunț: Vor fi creșteri de prețuri mari în continuare! CITEȘTE ȘI VIDEO Ora de Profit.ro - Președintele Federației Sindicatelor din Industria Alimentară: Plafonarea prețurilor la alimente, cea mai mare greșeală pe care poate să o facă cineva. O debandadă! Și un anunț: Vor fi creșteri de prețuri mari în continuare!

Anul trecut, când exista altă coaliție de guvernământ, comisia juridică a supus plenului Senatului un raport de respingere asupra proiectului, al cărui autor este deputatul liberal Florin Roman, arătând că înițiativa nu permite individualizarea judiciară sau administrativă a sancțiunii, fapt de natură să afecteze exercițiul unor drepturi fundamentale.

Mai mult, proiectul ar încălca dispozițiile constituționale și ale prevederilor legale în vigoare prin stabilirea amenzilor contravenționale în cuantum fix, fapt ce anulează principiul proportionalității în raport de gradul de pericol social al faptei, așa cum a impus în jurisprudența sa Curtea Constituțională.

Deputații au avut acum o cu totul altă părere, iar proiectul a fost adoptat atât în comisiile de specialitate, cât și în plenul Camerei Deputaților.

Comerțul exterior româno-german își revine semnificativ și depășește nivelul anterior crizei CITEȘTE ȘI Comerțul exterior româno-german își revine semnificativ și depășește nivelul anterior crizei

Autorul proiectului menționat, deputatul liberal Florin Roman, arată că deși există o legislație consacrată acestei problematici, în sensul interzicerii accesului în unitățile de alimentație publică în care se comercializează băuturi alcoolice sau produse din tutun minorilor neînsoțiți, precum și a comercializării, către copii, a produselor de tutun sau derivate/similare, există operatori economici care, ”poate din cauza unor pedepse mici”, nu respectă aceste interdicții, ”preferând obținerea unui câștig financiar facil, dar imoral, în detrimentul sănătății minorilor”.

Mai grav, potrivit inițiatorului, anumite cluburi sau restaurante - care, printre altele, nu respectă această legislație - reprezintă ”puncte sau focare de unde grupările de criminalitate organizată își recrutează viitorii infractori”.

”Adoptarea acestei inițiative legislative pe de o parte ar constrânge mai mult operatorii economici care comercializează produse de alcool și de tutun să respecte legislația care interzice vânzarea acestor produse către minori, iar, pe de altă parte, minorii nu vor mai fi tentați să intre în astfel de localuri. Chiar dacă unele afaceri nu vor mai fi la fel de rentabile, considerăm că sănătatea copiilor noștri este pe primul loc”, susține autorul proiectului.

CONFIRMARE Finanțele introduc analiza înainte de sesizarea penală în cazul firmelor care nu pot achita impozite și contribuții cu reținere la sursă nici după 60 de zile de la scadență. Scapă firmele care au de încasat bani sau acoperă cheltuieli necesare CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Finanțele introduc analiza înainte de sesizarea penală în cazul firmelor care nu pot achita impozite și contribuții cu reținere la sursă nici după 60 de zile de la scadență. Scapă firmele care au de încasat bani sau acoperă cheltuieli necesare

Prin urmare, proiectul prevede ca vânzarea de tutun minorilor să fie sancționată cu amendă contravențională de 10.000 lei și cu sancțiunea complementară de suspendare a activității pe o perioadă de 30 de zile.

De asemenea, vânzarea băuturilor alcoolice minorilor sau consumul de către aceștia a băuturilor respective în localurile și spațiile publice menționate în lege nu vor mai fi sancționate doar cu amendă de la 100 lei la 500 lei, ci de la prima abatere constatată se va dispune și măsura suspendării activității localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile.

FOTO Antifrauda a găsit o firmă care vindea telefoane direct din portbagajul mașinii CITEȘTE ȘI FOTO Antifrauda a găsit o firmă care vindea telefoane direct din portbagajul mașinii

În legislativ au mai fost inițiate 2 proiecte cu propuneri de înăsprire a sancțiunilor pentru vânzarea sau oferirea de alcool minorilor. Un proiect reprezintă chiar o inițiativă a producătorilor din domeniu, susținută de liberali, iar un alt proiect este o inițiativă a USR, care propune, de asemenea, sancțiunea complementară a suspendării activității comerciantului de la prima abatere.

Ambele inițiative au trecut tacit de Senat anul trecut, inițiativa USR având inițial un raport de adoptare, pentru ca apoi să fie retrimisă pentru dezbatere comisiei de specialitate.

Pentru a intra în vigoare, proiectul adoptat acum mai trebuie doar promulgat de șeful statului.

viewscnt
Afla mai multe despre
alcool
tutun
minori
suspendare
activitate
amenda
vanzare
proiect
parlament