Deși dă semne de revenire în Japonia cu ajutorul kei-car, Nissan mai bifează o lună de declin

Nissan Motor a anunțat noi cifre de vânzări, producție și export pentru luna septembrie care îngrijorează și mai mult, chiar dacă explicațiile arată o posibilă revenire pe unele piețe. Vânzările totale ale producătorului s-au redus la cote istorice.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Deși dă semne de revenire în Japonia cu ajutorul kei-car, Nissan mai bifează o lună de declin

Nissan aduce vești parțial bune investitorilor, punând accent pe faptul că pe piața din Japonia vânzările au crescut cu 17,7% față de anul precedent, marcând a patra lună consecutivă de creștere. Au crescut unele modele locale, kei-car în special, dintrea fiind menționat Roox (FOTO) care a depășit 10.000 de unități.

De asenemea, în SUA, strategia „retail-first” pusă în aplicare de companie pare să continue să dea rezultate, cu 19 luni consecutive de creștere a vânzărilor. Gama de modele produse local, inclusiv Frontier, Pathfinder și Rogue, susține obiectivul de a crește localizarea în SUA la 80% până în 2030. Și pentru Infiniti situația e mai bună, cu o creștere locală de 20,3% față de septembrie 2025.

Nu la fel de bine stau lucrurile în China, pe cea mai mare piață a lumii, unde Nissan încearcă să se redreseze cu modele noi, dezvoltate cu ajutorul partenerilor locali.

ULTIMA ORĂ Prima scumpire generalizată din ultima lună a motorinei, care se apropie de pragul psihologic de 11 lei CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Prima scumpire generalizată din ultima lună a motorinei, care se apropie de pragul psihologic de 11 lei

Vânzările au coborât pe această piață, într-un context complet nefavorabil, cu -61,6%, cifre care arată cât de vulnerabilă este marca la dereglările unei piețe mari cum este China.

Cu doar 23.658 de vehicule vândute, China a devenit cea mai mică piață regională pentru Nissan, chiar mai mică decât Mexic, după ce, cu un deceniu în urmă era cea mai mare și depășea 120.000 de vehicule, doar în luna septembrie, într-un an în care compania vindea la nivel global 489.000 de vehicule în septembrie și 2,6 milioane de vehicule în primele trei trimestre.

Acum, intervalul ianuarie – septembrie aduce Nissan un volum modest, 1,3 milioane de vehicule, doar 50% din cele înregistrate acum 10 ani, când încă nu ajunsese la vârfurile record din epoca Carlos Ghosn și cu -11,8% mai puține decât în urmă cu un an. Doar în septembrie, Nissan a vândut 249.759 vehicule la nivel global, ceea ce reprezintă un nou declin de -10,2% față de luna similară din 2025.

VIDEO Prima mașină din China care primește 0 stele la un test de siguranță CITEȘTE ȘI VIDEO Prima mașină din China care primește 0 stele la un test de siguranță

Volumul producției globale a Nissan s-a redus și în septembrie a fost de 222.615 unități, în scădere cu 17,8% față de anul precedent. Exporturile din Japonia au fost de 27.856 unități, în creștere cu 10,1% față de anul precedent, dar uzinele din afara Japoniei au înregistrat scăderi ale producției care au urcat până la -60,5% în China și -26,3% în Mexico, unde sunt produse multe dintre mașinile destinate pieței din SUA.

După 9 luni, producția Nissan a ajuns la 1,2 milioane vehicule, fiind cu -13,6% sub nivelul din urmă cu un an.

În Europa, vânzările par a se fi stabilizat în septembrie, având un plus de 5,9% față de septembrie 2025, dar rămân sub nivelul de anul trecut pe primele trei trimestre, cu 135.000 de vehicule, adică -7,8%, ceea ce reprezintă un minus de 11.000 de mașini. Producția din Marea Britanie a scăzut cu -5,6% în septembrie și cu -6,1% pe cele trei trimestre, ajungând la numai 119.600 de vehicule de la începutul anului.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.3416 +0.0013+0.02 %
1 USD4.7761 +0.0103+0.22 %
1 GBP6.4063 +0.0184+0.29 %
1 CHF5.8375 +0.0366+0.63 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

  Noul standard în imobiliare.
Partenerii noștri
Cele mai citite