EXCLUSIV evoMAG negociază fonduri de până la 5 milioane euro de la fonduri de investiții și ia în calcul listarea la bursă

EXCLUSIV evoMAG negociază fonduri de până la 5 milioane euro de la fonduri de investiții și ia în calcul listarea la bursă

Mihai Pătrașcu

scris 26 iul 2021

Retailerul online evoMAG negociază atragerea unei finanțări de până la 5 milioane de euro de la fonduri de investiții, pentru accelerarea creșterii companiei, iar pe termen mediu ia în calcul și listarea la bursă. Vânzările evoMAG au crescut în prima jumătate a anului cu 20%, obiectivul pentru anul în curs fiind un plus de cel puțin 10%.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

“Vedem 2021 ca pe un an de creștere, de construcție. Suntem în discuții avansate cu mai multe părți interesate de comerțul online și am fost surprinși să vedem interes din domenii care sunt conexe retailului sau care nu fac parte, în sine, din industria de profil”, a declarat pentru Profit.ro Mihai Pătrașcu, CEO evoMAG.

Compania urmărește acum o atragere de capital între 2 și 5 milioane de euro de la fonduri de investiții, acestea fiind vizate și pe termen mediu, dar retailerul nu exclude nici listarea la bursă.

Digitalizarea a devenit o prioritate și pe piața imobiliară. Sectorul proptech este propulsat de pandemie CITEȘTE ȘI Digitalizarea a devenit o prioritate și pe piața imobiliară. Sectorul proptech este propulsat de pandemie

Anul trecut, evoMAG a avut vânzări de peste 32 de milioane de euro, mai mari cu 43% față de 2019.

Creșterea a continuat în prima jumătate a anului în curs, cu un ritm de 20%.

“Au crescut categoriile de produse pe care punem accent foarte mult: casă și grădină, vehicule electrice, dar și categoriile unde suntem consacrați ca și magazin online, precum telefoanele mobile, gadgeturi, componente și sistemele de gaming, laptopuri”, spune Pătrașcu.

Evoluția Artesana: de la business de familie la unul dintre cei mai mari jucători independenți de pe piața lactatelor artizanale CITEȘTE ȘI Evoluția Artesana: de la business de familie la unul dintre cei mai mari jucători independenți de pe piața lactatelor artizanale

Cea mai mare creștere a venit de la categoria Casă, Decorațiuni și Bricolaj, unde vânzările s-au dublat față de 2020.

evoMAG este o companie de familie, cu peste 15 ani de experiență în domeniu, fondată de Mihai Pătrașcu, care ocupă, în continuare, poziția de director general.

În urmă cu un an, evoMAG a investit într-un service pentru trotinete electrice.

viewscnt
Afla mai multe despre
evomag
finanțări
bursă