Industria ciuberelor din lemn pentru baie a cunoscut o creștere explozivă în perioada de pandemie

Industria ciuberelor din lemn pentru baie a cunoscut o creștere explozivă în perioada de pandemie
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 mar 2021

Construcția de ciubere din lemn pentru baie, în care apa este încălzită prin intermediul unei sobe speciale, a înregistrat o creștere explozivă în perioada de pandemie, pe fondul cererii foarte mari venite din partea cabanelor și pensiunilor, dar din partea persoanelor fizice, din județul Mureș.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Un tânăr IT-ist din comuna Deda, Claudiu Țăran, a deschis un atelier de confecționat ciubere, finanțat prin Start Up Nation, chiar înainte de debutul pandemiei, când pe piață era o nișă mai puțin exploatată, arată Agerpres.

Prin eMAG Ads, antreprenorii își pot promova produsele la peste 500.000 de potențiali clienți CITEȘTE ȘI Prin eMAG Ads, antreprenorii își pot promova produsele la peste 500.000 de potențiali clienți

"Ca pregătire sunt IT-ist, în ultimii 12-13 ani am ocupat poziții de management într-o companie de software din București, după care mi-am dorit să fac ceva mai aproape de casă. Am accesat mai multe proiecte pe fonduri europene, unul dintre ele finanțat prin Start Up Nation, am avut o pasiune pentru lemn și pentru a prelucra lemnul. Era o pasiune să vezi că de la un lemn brut să ajungi la un produs finit, deși nu sunt tâmplar. Am accesat o finanțare Start Up Nation prin care am înființat un atelier cu utilaje performante în prelucrarea lemnului. Am simțit o nișă după ce am pornit proiectul în ce privește ciuberele și saunele. Cred că experiența m-a ajutat să promovez produsele. (...) M-a prins pandemia în plină producție cu oameni instruiți, cu materie primă, a fost un an bun, comparativ cu alte industrii. Lumea nu a mai avut acces la piscine, saune și alte locații de acest tip și a încercat să își amenajeze casă, să aibă un confort propriu. Așa că amenajările interioare cu saune și ciubere au explodat în această perioadă. Am avut multe comenzi de la persoane fizice, am avut clienți care s-au mutat cu copiii la diverse cabane în zonă și atunci au făcut un mini-SPA acasă cu aceste ciubere", a declarat Claudiu Țăran.

Virtual Private Server (VPS) – soluția de la Vodafone care vă permite să configurați mașinile virtuale în funcție de propriile nevoi CITEȘTE ȘI Virtual Private Server (VPS) – soluția de la Vodafone care vă permite să configurați mașinile virtuale în funcție de propriile nevoi

Tânărul antreprenor a spus că în perioada de pandemie ciubărul de baie a devenit un trend și din acest motiv toate cabanele și pensiunile au dorit să le aibă.

"A devenit un fel de must to have, adică toată lumea care se cazează mai nou în această perioadă la cabane întreabă de ciubăr sau piscină. Nu știu cum a devenit dintr-o dată cunoscut termenul de ciubăr, dar se cere și atunci am încercat să ne programăm și mai mult, să ne îndreptăm spre clienții din zona privată, cabane și pensiuni, pentru a le oferi aceste ciubere. Am început de un an, am început timid, am investit în promovare și asta ne-a făcut cunoscuți. Dar după perioada sărbătorilor cererea a fost atât de mare încât nu am putut să facem față comenzilor. Oamenii își doreau foarte mult. A fost o cerere mare, a fost un trend. Lumea a început să ceară ciubăr, acum au început să ceară saună", a spus Claudiu Țăran.

Cargus, soluția de servicii personalizate pentru afacerea ta! CITEȘTE ȘI Cargus, soluția de servicii personalizate pentru afacerea ta!

Antreprenorul a adăugat că după piața din România, speră să intre cu ciuberele și pe piața externă.

viewscnt
Afla mai multe despre
ciubere din lemn
pandemie