Lensa, focus pe offline: Vom deschide 15 magazine în acest an; ne păstrăm independența și analizăm o posibilă extindere internațională

Lensa, focus pe offline: Vom deschide 15 magazine în acest an; ne păstrăm independența și analizăm o posibilă extindere internațională
Emil Popescu
Emil Popescu
scris 16 ian 2023

Lensa, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de optică din România, va deschide în acest an circa 15 noi magazine, în urma unor investiții estimate la 2 milioane de euro. Compania, specializată inițial în comerțul electronic, a început în urmă cu câțiva ani un program masiv de extindere în offline,  astfel că rețeaua de showroomuri a ajuns deja la 39 de unități, în toată țara.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

“Numărul de comenzi a crescut în 2022 cu 97% față de 2021, în timp ce numărul total de clienți a fost de circa 200.000. Pe parcusul anului precedent, Lensa a inaugurat 24 de magazine în România. Investițiile în extinderea rețelei de showroomuri au fost de peste 2,5 milioane de euro”, a declarat pentru Profit.ro Daniel Crăciun, CEO și fondator Lensa.

Lista deschiderilor programate pentru anul în curs include și orașe neacoperite în prezent. Pe lângă extinderea rețelei, investițiile vor viza în 2023 zona de tehnologie și eficientizarea fluxurilor interne de lucru.

FOTO Ofertă la vânzare pe autostradă de cârnați de Pleșcoi, covrigi, ceapă de Buzău CITEȘTE ȘI FOTO Ofertă la vânzare pe autostradă de cârnați de Pleșcoi, covrigi, ceapă de Buzău

“Extinderea va fi susținută în mare parte din fonduri proprii, dar și din linii de credite. Lensa este conectată la toate oportunitățile din piață și studiază activ eventualele posibilități de finanțare, însă în perioada următoare compania își va menține independența”, spune Crăciun, întrebat dacă ia în calcul atragerea unui fond de investiții sau listarea la bursă.

De asemenea, compania analizează o posibilă extindere la nivel internațional, fără să existe, la acest moment, date concrete cu privire la momentul unei astfel de operațiuni și la țările vizate.

Lensa, business lansat în urmă cu 10 ani, vinde online și offline ochelari (de vedere, de soare, sport și pentru calculator), lentile și soluții și accesorii.

Hershey - dată în judecată pentru plumb și cadmiu în ciocolată CITEȘTE ȘI Hershey - dată în judecată pentru plumb și cadmiu în ciocolată

În 2021, compania avea afaceri de 16 milioane de euro, iar pentru 2022 planurile vizau atingerea valorii de 19 milioane de euro și deschiderea a 8 magazine. Targetul a fost însă depășit, valoarea exactă urmând să fie comunicată în perioada următoare.

viewscnt
Afla mai multe despre
lensa extindere