Supermarketurilor și hipermarketurilor le va interzisă, la casele de marcat prioritare pentru părinții însoțiți de copii, comercializarea alimentelor care nu corespund alimentației sănătoasei recomandate minorilor. Prevederea ar putea intra în vigoare dacă Parlamentul va adopta un proiect legislativ ințiat cu scopul combaterii obezității.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
De ce este important: Inițiativa legislativă are drept scop crearea cadrului legal pentru existența caselor de marcat dedicate familiilor cu copii din incinta supermagazinelor sau hipermagazinelor, dar fără expunerea pentru comercializare a dulciurilor și alimentelor nesănătoase.
”Aceste case de marcat din supermagazine și/sau hipermagazine vor fi folosite doar de către acele familii care au copil/copii mici/minori. Propunerea legislativă este menită să protejeze copiii împotriva dulciurilor și a celorlalte alimente care nu sunt indicate pentru dezvoltarea sănătoasă a copiilor, fiind așezate pe rafturile de pe lângă casele de marcat, evitând astfel situațiile în care copiii vor să li se cumpere astfel de produse de către părinți sau aparținători”, arată autorii proiectului.

Aceștia propun, prin urmare, introducerea în legislația în vigoare a unui articol care să statueze că o casă de marcat prioritară pentru familii din supermagazine/hipermagazine este ”casă de marcat dedicată doar familiilor însoțite de copil/copii minori, amplasată la ieșirea din magazin, la care este interzisă comercializarea alimentelor care nu corespund alimentației sănătoase și care nu sunt recomandate preșcolarilor, școlarilor, copiilor și adolescenților conform Ordinul nr. 1563/2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preșcolarilor și școlarilor și a principiilor care stau la baza unei alimentații sănătoase pentru copii și adolescenți”
În fiecare supermagazin/hipermagazin trebuie să existe cel puțin o astfel de casă de marcat, mai prevede proiectul.
Potrivit ordinului menționat, alimentele nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor sunt cele cu conţinut mare de zaharuri (precum prăjituri, bomboane sau acadele), alimentele cu conţinut mare de grăsimi (hamburgheri, pizza, produse de tip patiserie, cartofi prăjiţi), alimentele cu conținuta mare de sare (chipsuri, biscuiţi sau covrigei săraţi, alune sau semințe sărate), dar și băuturi răcoritoare.

LISTA alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor

Autorii proiectului arată că România se află pe locul al doilea în Europa la obezitate infantilă, iar procentul copiilor cu diabet de tip II este în creștere alarmantă.
Totodată, în medie, la nivelul statelor membre ale UE, 17% din populația adultă suferă de obezitate. Mai mult, 52% din adulții europeni sunt considerați supraponderali sau obezi, astfel că un adult din doi și aproape un copil din trei intră în categoria persoanelor supraponderale sau obeze.
Profit.ro a relatat că Parlamentul a respins însă recent un proiect de accizare a băuturilor răcoritoare cu conținut ridicat de zaharuri. Autorii proiectului respins subliniau, la rândul lor, că o astfel de acciză pe zahăr a fost introdusă deja în Franța, Marea Britanie, Irlanda, Norvegia și în Ungaria, fiind vorba de un consens la nivel european în sensul reducerii consumului zaharurilor.