Numărul accesărilor aplicației Monitorul Prețurilor Alimentelor a crescut cu 90% în perioada stării de urgență

Numărul accesărilor aplicației Monitorul Prețurilor Alimentelor a crescut cu 90% în perioada stării de urgență
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 mai 2020

Numărul accesărilor aplicației Monitorul Prețurilor Alimentelor a crescut cu 90% în perioada stării de urgență comparativ cu perioada anterioară.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Astfel, în intervalul martie – aprilie, s-au înregistrat 36.152 accesări ale platformei www.monitorulpreturilor.info, față de 19.145 de accesări în lunile ianuarie și februarie din acest an.

Bucureștiul a fost în ultimii cinci ani cea mai dinamică piață logistică din regiune, devenind un pol regional CITEȘTE ȘI Bucureștiul a fost în ultimii cinci ani cea mai dinamică piață logistică din regiune, devenind un pol regional

Cele mai multe accesări s-au înregistrat în luna aprilie, 25.223, când Aplicația Monitorul Prețurilor Produselor Alimentare a fost actualizată, astfel încât consumatorii să poată compara prețul practicat de magazinele din apropiere pentru fiecare produs dorit (anterior, aplicația permitea compararea prețului doar pentru un coș ce conținea minim cinci produse).

”Creșterea semnificativă a numărului de accesări arată că Monitorul Prețurilor Alimentelor s-a dovedit a fi un instrument foarte util pentru consumatori într-o perioadă de restricții, în care trebuiau să iasă cât mai puțin din casă. Cu ajutorul aplicației, au putut compara prețurile produselor alimentare de care aveau nevoie și, în același timp, au identificat magazinul de unde le puteau cumpăra, la prețul cel mai bun” a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

În luna martie, cele mai căutate produse  au fost făina, bananele, zahărul, cartofii albi, uleiul, drojdia, mălaiul, iar în luna aprilie, s-au adăugat carnea de miel, ouăle și Coca- Cola.

În prima jumătate a lunii mai, pe platforma Monitorul Prețurilor Produselor Alimentare s-au înregistrat 9.123 accesări, cele mai căutate produse fiind bananele, înghețata, cafeaua, Coca-Cola, carnea de porc, făina și uleiul.

Monitorul Prețurilor Produselor Alimentare, www.monitorulpreturilor.info, afișează informații despre aproximativ 30.000 de produse alimentare comercializate în peste 1.700 de magazine aparținând Carrefour, Kaufland, Penny, Selgros, Mega Image, Lidl, Cora, Auchan, Profi și Supeco.

Platforma este gestionată de Consiliul Concurenței, dar informațiile sunt încărcate în aplicație, la nivel național, de către companiile partenere.

Platforma poate fi accesată la nivelul întregii țări de pe telefonul mobil, tabletă sau PC. Aplicația îmbunătățită este deja disponibilă pentru PC, urmând ca, în câteva zile, să se poată descărca varianta actualizată din Google Play și App Store.

Proiectul a fost lansat anul trecut de Consiliul Concurenței și conține două componente: Monitorul Prețurilor Produselor Alimentare și Monitorul Prețurilor Carburanților (care permite consumatorilor să afle prețurile practicate de către principalele rețele de distribuție a carburanților auto).

viewscnt
Afla mai multe despre
monitorul prețurilor alimentelor