Președintele CE: Calitatea alimentelor trebuie să fie aceeași, indiferent dacă sunt vândute în Europa de Vest sau în Est

Președintele CE: Calitatea alimentelor trebuie să fie aceeași, indiferent dacă sunt vândute în Europa de Vest sau în Est
scris 27 iul 2017

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat, joi, că produsele alimentare comercializate în Europa trebuie să aibă ingrediente de aceași calitate indiferent de piața pe care sunt vândute, poziționându-se astfel de partea țărilor din Europa Centrală și de Est, care acuză producătorii de alimente din Vest de practici discriminatorii.

Juncker s-a întâlnit astăzi cu premierul slovac Robert Fico pentru a discuta despre diferențele calitative dintre produsele alimentare aparent indentice vândute în Occident și cele comercializate în estul Europei. Fico a vorbit în numele Grupului de la Vișegrad, respectiv Cehia, Ungaria, Slovacia și Polonia.

"Nu-mi place ideea că ar exista o categorie de mâna a doua în Europa. Ne vom urma intenția comună de a pune capăt acestei modalități discriminatorii de a furniza cetățenilor Slovaciei produse alimentare și alte bunuri de o calitate inferioară", a declarat Juncker într-o conferință de presă, citat de Reuters.

Guvernul vrea să modifice legislația pentru a publica numele firmelor care vând în România produse de calitate inferioară CITEȘTE ȘI Guvernul vrea să modifice legislația pentru a publica numele firmelor care vând în România produse de calitate inferioară

Juncker a precizat că Bruxelles-ul va publica, în septembrie, un set de orientări privind interpretarea directivelor UE în materie de siguranța alimentelor.

Președintele CE nu a exclus elaborarea de noi legi în domeniu.

Potrivit unui purtător de cuvânt al CE, instituția europeană pregătește o metodă comună de evaluare a calității produselor, pentru a vedea dacă este mai scăzută în unele state membre.

Între timp, Guvernul României a anunțat că vrea să modifice legislația pentru a publica numele firmelor care vând în România produse de calitate inferioară.

Premierul Tudose a solicitat, astăzi, miniștrilor Agriculturii și Justiției să găsească o soluție legislativă pentru a face publice numele firmelor în cazul cărora au fost identificate produse de calitate inferioară, față de cele din alte state europene, vândute pe piața din România.

Solicitarea premierului vine după ce Ministerul Agriculturii a identificat 9 produse alimentare pentru care există diferențe de calitate semnificative între cele livrate pentru magazine din România și cele vândute în unele state din vestul Uniunii Europene.

Ungaria acuză multinaționalele de înșelăciune după ce un nou raport a identificat diferențe de calitate între alimentele vândute local și cele din alte țări CITEȘTE ȘI Ungaria acuză multinaționalele de înșelăciune după ce un nou raport a identificat diferențe de calitate între alimentele vândute local și cele din alte țări

Mai mulți inspectori ai Ministerului Agriculturii au recoltat, în perioada 19-26 iunie, 29 de probe din alimente furnizate de magazine din Maastricht (Olanda), Aachen (Germania) și Bruxelles (Belgia) pentru a realiza un studiu comparativ în ceea ce privește produsele alimentare susceptibile de dublu standard.

Profit.ro a prezentat, anterior, un document oficial care relevă că România a cerut ajutorul autorităților din  6 state UE pentru a controla calitatea alimentelor pe care le primește din Occident, dar numai 3 țări i-au răspuns.

Analize similare efectuate în statele vecine României au relevat, de asemenea, diferențe semnificative de calitate între produsele vândute pe piețele din Vest și cele care se regăsesc pe rafturile magazinelor din regiune.

Producătorii de alimente și-au apărat practicile, spunând că cetățenii diferitelor țări au gusturi diferite, iar ingredientele afișate pe etichetele alimentelor sunt reflectate în mod corect.  

Un alt argument invocat de producători este acela că majoritatea consumatorilor din statele estice au o putere de cumpărare scăzută comparativ cu cei din vestul continentului, astfel că aceleași alimente sunt comercializate mai ieftin în Est.

viewscnt
Afla mai multe despre
jean-claude juncker
comisia europeana
alimente
calitate
standarde duble