Prețurile mondiale la alimente s-au menținut constante în noiembrie

Prețurile mondiale la alimente s-au menținut constante în noiembrie
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 dec 2023

Indicele global al prețurilor la produsele alimentare s-a menținut constant în noiembrie, prețurile mai scăzute pe plan internațional la cereale fiind compensate de prețurile mai ridicate la uleiuri vegetale, a anunțat Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de prețuri înregistrate la un coș de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne și zahăr, scrie Agerpres.

FOTO eMAG a lansat, lângă Budapesta, cel mai mare centru logistic pentru e-comerț din regiune. Primul depozit pe care eMAG îl construiește în afara României. Una dintre cele mai influente femei din România preia conducerea CITEȘTE ȘI FOTO eMAG a lansat, lângă Budapesta, cel mai mare centru logistic pentru e-comerț din regiune. Primul depozit pe care eMAG îl construiește în afara României. Una dintre cele mai influente femei din România preia conducerea

În noiembrie 2023, acest indice s-a situat la o medie de 120,4 puncte, foarte aproape de valoarea din octombrie, când s-a înregistrat cel mai redus nivel din martie 2021. Valoarea din noiembrie 2023 este cu 10,7% sub cea din urmă cu 12 luni.

Potrivit agenției ONU cu sediul la Roma, prețurile mondiale la cereale au înregistrat un declin de 3% în noiembrie, comparativ cu luna precedentă, în principal ca urmare a scăderii cotațiilor la porumb și grâu, în timp ce au crescut cu 3,4% prețurile la uleiuri vegetale.

"În noiembrie, prețul la uleiul de palmier s-a redresat cu peste 6%, în urma achizițiilor masive ale principalelor state importatoare și a producției mai reduse în principalele țări producătoare", a precizat FAO.

De asemenea, prețul zahărului a urcat cu 1,4%, în timp ce prețurile lactatelor au crescut luna trecută cu 2,2%, în urma majorării cererii de unt și lapte praf degresat în nord-estul Asiei și a cererii ridicate din Europa Occidentală, înaintea sărbătorilor de iarnă.

Într-un raport separat cu privire la cererea și oferta de cereale, FAO a revizuit în creștere estimările privind producția mondială de cereale în acest an, care ar urma să ajungă la nivelul record de 2,823 miliarde de tone, după ce anterior previziona un nivel de 2,819 miliarde de tone. Producția estimată pentru 2023 reprezintă o creștere de 0,9% față de 2022.

viewscnt
Afla mai multe despre
preturi
alimente
fao