Retailerii britanici cer guvernului de la Londra să ia măsuri împotriva infracționalității în creștere

Retailerii britanici cer guvernului de la Londra să ia măsuri împotriva infracționalității în creștere
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 oct 2023

Aproximativ 88 de lideri din comerțul cu amănuntul din Regatul Unit, inclusiv șefii Tesco, Sainsbury's și Marks & Spencer, au semnat o scrisoare adresată ministrului de Interne Suella Braverman, cerând acțiuni cu privire la ratele în creștere ale infracționalității în sectorul de retail, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Creșterea infracționalității devine din ce în ce mai mult o problemă politică în Marea Britanie, înainte de alegerile naționale așteptate din 2024, scrie News.ro.

SUA dau în judecată Amazon CITEȘTE ȘI SUA dau în judecată Amazon

Grupul de lobby al industriei, British Retail Consortium (BRC), a declarat că sondajul său privind infracționalitatea din 2023 a arătat că incidentele de violență și abuz față de lucrătorii din comerțul cu amănuntul aproape s-au dublat în comparație cu nivelurile pre-pandemie, la 867 de incidente în fiecare zi în 2021/22.

De asemenea, a stabilit amploarea furtului în comerțul cu amănuntul la 953 de milioane de lire sterline (1,2 miliarde de dolari), în ciuda cheltuielilor de peste 700 de milioane de lire sterline făcute de comercianții cu amănuntul pentru prevenirea infracțiunilor.

”Situația s-a înrăutățit în mod clar; un sondaj separat al BRC în rândul membrilo săi, în 2023, a constatat că nivelul furturilor din magazine în 10 orașe mari a crescut cu o medie de 27%”, se arată în comunicat.

Înainte de începerea conferinței anuale a Partidului Conservator de guvernământ de la Manchester, duminică, scrisoarea subliniază două cereri din partea industriei de retail către guvern.

Dorește ca guvernul să stabilească o infracțiune de sine stătătoare a agresiunii sau abuzului asupra unui lucrător din comerțul cu amănuntul, cu pedepse mai aspre pentru infractori. Acest lucru ar impune forțelor de poliție să înregistreze toate incidentele de infracțiuni din acest sector.

Industria dorește, de asemenea, o mai mare prioritate dată infracțiunilor din comerțul cu amănuntul de către forțele de poliție din Marea Britanie.

Apple ar vrea să cumpere drepturile pentru difuzarea Formulei 1 CITEȘTE ȘI Apple ar vrea să cumpere drepturile pentru difuzarea Formulei 1

”Este timpul ca guvernul să-și pună cuvintele în acțiune”, a spus Helen Dickinson, CEO al BRC.

La începutul acestei luni, John Lewis Partnership, proprietarul magazinelor universale și al supermarketurilor Waitrose, a declarat că Marea Britanie se confruntă cu ”o epidemie” de furturi, inclusiv interne, în creștere cu 12 milioane de lire sterline în prima jumătate a anului.

În mod similar, lanțurile de îmbrăcăminte Primark și Next au declarat că marjele lor de profit au fost afectate de furturile în creștere, în timp ce supermarketul Tesco a spus că creșterea infracționalității în magazine l-a determinat să ofere personalului său camere corporale. Magazinele cu discount Aldi le testează și ele.

viewscnt
Afla mai multe despre
tesco
sainsbury's
marks & spencer