Șapte magazine și o bancă, amendate după controale ale Comandamentului Special Black Friday al ANPC. Cine a primit amenda și ce nereguli au fost găsite

Șapte magazine și o bancă, amendate după controale ale Comandamentului Special Black Friday al ANPC. Cine a primit amenda și ce nereguli au fost găsite
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 nov 2021

Șapte magazine și o bancă au fost amendate cu suma totală de 260.000 de lei în urma unor controale făcute, vineri, de Comandamentul Special Black Friday al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Totodată, au fost emise 7 decizii de încetare a practicii comerciale incorecte și o propunere de încetare a practicii comerciale incorecte, în cazul băncii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit ANPC, vineri, Comandamentul Special Black Friday a verificat 10 mari operatori economici din întreaga țară, care promovau reduceri speciale în această perioadă.

Cum îți aduci afacerea în online CITEȘTE ȘI Cum îți aduci afacerea în online

Au fost găsite nereguli la opt dintre aceștia: Grup Editorial Litera SRL – www.litera.ro, HCV International SRL – www.watchshop.ro, Electronic Word SRL – www.badabum.ro, Jysk Romania SRL – www.jysk.ro și magazinul cu vânzare directă Jysk Ploiești, Retail Concept Design SRL (Mobexpert București), Orange Romania SA, DHS Bike Part Deva și BRD Timișoara, arată news.ro.

Cele mai importante nereguli întâlnite au fost următoarele:

- se practicau vânzări cu preț redus, în condițiile în care prețul de referință afișat pe site nu era cel mai mic preț practicat în ultimele 30 de zile, prin modul incorect de calcul al prețului redus creându-se premisa existenței unui avantaj specific prețului, consumatorii fiind determinați să ia o decizie de tranzacționare pe care nu ar fi luat-o dacă ar fi cunoscut realitatea

Securizarea muncii de la distanță CITEȘTE ȘI Securizarea muncii de la distanță

- în oferta de Black Friday a BRD Timișoara - care a fost transmisă consumatorilor în 87.000 de SMS-uri - nu se informa în același câmp vizual și cu aceleași caractere, prin intermediul unui exemplu reprezentativ:

rata dobânzii aferente creditului, fixă și/sau variabilă, împreună cu informații privind orice costuri incluse în costul total al creditului pentru consumator;
valoarea totală a creditului;
dobânda anuală efectivă;
durata contractului de credit;
în cazul unui credit sub formă de amânare la plată pentru un anumit bun sau serviciu, prețul de achiziție și valoarea oricărei plăți în avans;
după caz, valoarea totală plătibilă de către consumator și valoarea ratelor.
Volumul amenzilor contravenționale aplicate celor 8 operatori s-a ridicat la 260.000 de lei.

Acestor sancțiuni li s-au adăugat 7 decizii de încetare a practicii comerciale incorecte și o propunere de încetare a practicii comerciale incorecte, în cazul BRD.

viewscnt
Afla mai multe despre
black friday
reduceri