Veniturile din chirii ale Militari Shopping Center au scăzut în primele 9 luni cu 2,5%

Veniturile din chirii ale Militari Shopping Center au scăzut în primele 9 luni cu 2,5%

Sursa foto: Facebook Militari Shopping

Profit.ro
Profit.ro
scris 12 nov 2015

Militari Shopping Center, deținut de Atrium European Real Estate, a înregistrat venituri nete din chirii de 4,3 milioane de euro în primele 9 luni, în scădere 2,5% față de aceeași perioadă din 2014, când au totalizat 4,4 milioane euro, potrivit rezultatelor publicate joi.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Veniturile brute ale Militari Shopping Center au urcat în primele 9 luni cu 0,7%, de la 4,68 milioane de euro la 4,7 milioane de euro.

Centrul comercial din Militari are o suprafață total închiriabilă de 54.100 de metri pătrați, ceea ce reprezintă 4,4% din portofoliul deținut de Atrium, care se ridică la 1,23 milioane de metri pătrați. Randamentul investițional al parcului de retail este de 8,7%, proiectul fiind închiriat integral. Printre cei mai importanți chiriași ai parcului sunt Auchan, C&A, Takko, Praktiker, H&M, JYSK, Hervis, Decathlon și Domo.

Valoarea de piață a Militari Shopping Center a crescut în perioada analizată cu 1,35 milioane de euro, până la 72,2 milioane de euro. Din punct de vedere al valorii, Militari Shopping Center reprezintă 2,7% din portofoliul Atrium, evaluat la 2,7 miliarde de euro.

Atrium European Real Estate deține 82 de centre comerciale în Polonia, Cehia, Slovacia, Rusia, Ungaria, România și Letonia.

Veniturile totale la nivel de grup au fost de 147,4 milioane de euro, în scădere cu 3,9% față de perioada similară a anului trecut, când au fost de 153 milioane de euro.

Cea mai mare scădere din chirii a fost înregistrată în Rusia, unde veniturile au fost de 29 de milioane de euro, față de 43 milioane de euro anul trecut.

Atrium European Real Estate a achiziționat în 2004 prima fază a proiectului din Militari, dezvoltat de compania belgiană Liebrecht&wooD. Pentru extindere, finalizată în martie 2009, compania a anunțat că a alocat 67 milioane euro. Cel mai mare acționar al Atrium European Real Estate este grupul de investitori israelieni Gazit Globe, în timp ce Apollo Global Real Estate, deține o participație de 14%. Gazit Globe a anunțat la începutul anului că vrea să preia și acțiunile Apollo.

Anul trecut proiectul a fost extins de la o suprafață închiriabilă de 53.400 metri pătrați la 54.100 metri pătrați, astfel că valoarea de piață a Militari Shopping Center a crescut la 70,7 milioane de euro comparativ cu 65,2 milioane de euro în 2013.

viewscnt
Afla mai multe despre
militari shopping center
atrium
rezultate