Walmart retrage armele și muniția din raioanele magazinelor în SUA, înaintea de alegeri

Walmart retrage armele și muniția din raioanele magazinelor în SUA, înaintea de alegeri
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 oct 2020

Gigantul american în domeniul distribuției Walmart a hotărât să-și retragă - provzoriu - armele și muniția din raioanele magazinelor, ca măsură de precauție, cu cinci zile înaintea alegerilor americane tensionate de marți, și în urma unor manifestații violente la Philadelphia, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Am văzut momente izolate de agitație socială și, așa cum am făcut în mai multe rânduri în ultimii ani, ne-am scos armele și muniția din raioane, ca măsură de precauție, pentru securitatea utilizatorilor noștri”, a anunțat joi un purtător de cuvânt al Walmart, scrie News.ro.

Eugen Rădulescu, BNR: Erorile din 2008 au fost repetate la o scală mult mai mare, Guvernul are o capacitate limitată de a susține sectorul privat CITEȘTE ȘI Eugen Rădulescu, BNR: Erorile din 2008 au fost repetate la o scală mult mai mare, Guvernul are o capacitate limitată de a susține sectorul privat

Marca precizează că aceste arme rămân de vânzare.

Ea a făcut la fel în vară, în timpul manifestațiilor de după uciderea afroamericanului George Floyd de către un polițist alb, la Minneapolis.

Walmart vinde arme în jumătate dintre magazinele sale mari sale, mai ales în regiuni de vânătoare, precizează grupul.

Această măsură intervine în contextul în care în orașul Philadelphia, în Pennsylvania, au avut loc manifestații după uciderea unui bărbat de culoare de către polițiști, care au degenerat în jafuri ce au condus la arestări.

Mai multe înregitrări video, difuzate de presa locală, surprind un hipermarket Walmart jefuit, în nordul orașului.

Această decizie a fost luată, de asemenea, într-un context tensionat, înainte de alegerile de marți.

Donald Trump a refuzat să spună, în mai multe rânduri, dacă va veda în mod pașnic puterea, în cazul unei înfrângeri.

Locatarul Casei Albe a sugerat că numai niște fraude masive - despre care clamează, fără probe, că au fost făcute posibile de recurgerea sporită la votul prin corespondență, din cauza pandemiei covid-19 - l-ar putea împiedica să obțină o victorie.

În centrul Washingtonului, numeroase imobile au început miercuri să-și baricadeze intrările și vitrinele, de frica unor eventuale manifestații după seara alegerilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
walmart
arme
munitie