Într-un context global marcat de incertitudini tehnologice, politice și sociale, pregătirea pentru viitor devine o necesitate strategică, iar „foresight strategy” – disciplina care analizează posibile evoluții viitoare – nu mai este un lux, ci o componentă esențială a managementului modern.
Diana Stafie, Foresight Strategist și fondatoare Future Station, explică în cadrul emisiunii Educație cu Profit de la Profit.ro TV cum putem să ne pregătim pentru viitor printr-o gândire sistematică a scenariilor, ce înseamnă adevărata responsabilitate în anticipare, dar și rolul crucial al optimismului în conturarea unui viitor sustenabil.
„Viitorul nu e ceva scris. Nu știm cum este. Așa că, normal că poți să faci niște predicții, că până la urmă nu trebuie să fie despre consens, nefiind scris nu trebuie să ne punem de acord.
Acum, dacă ar veni și cu un pic de responsabilitate sau poate un pic de bază, pe ce bază construim aceste predicții, eu personal cred că, la cât de incertă e situația, în general, nu numai local, acum și global, chiar și înainte de, poate, evenimentele recente, la cât repede se schimbă tehnologia și evoluția lor fiind exponențială, cred că este și inutil, dar și greu de realizat sau poate limitativ să faci niște predicții sau să te pregătești pentru un singur viitor.
Eu personal cred că nu putem să știm nici cum arată 2026, nici 2030 sau 2040”, a declarat Diana Stafie. Astfel, strategia nu este de a ghici un singur viitor, ci de a explora sistematic mai multe posibile căi și de a fi pregătiți pentru ele.
Această abordare provine dintr-o disciplină cu rădăcini militare, unde pregătirea pentru scenarii alternative este crucială.
„Studiază viitorul, uitându-se la tendințe, nu la certitudini. Nu că va fi exact într-un anumit fel, ci analizează posibilele evoluții. Ca idee generală, să știi că vine din armată această disciplină... e ceea ce te ajută să te pregătești pentru diferitele modalități în care cariera ta profesională, domeniul tău, industria ta ar putea arăta”, a punctat Diana Stafie.
În această eră a schimbărilor rapide și multiple, omul tinde să gândească viitorul ca o simplă extrapolare a prezentului. Însă realitatea este mult mai complexă: „Noi ca și oameni, prima oară când ne gândim la viitor, cel mai ușor ne este să ne gândim la viitor ca o extrapolare a trecutului sau prezentului... Numai că noi vrem să ne menținem relevanța. Însă ce ne arată realitatea e că la câte schimbări sunt, câte incertitudini sunt și tehnologice și politice, schimbări sociale, sunt diferite alternative sau fațete pe care viitorul le poate lua și dacă le cunosc un pic înainte, o parte din ele, mă ajută să fiu un pic mai pregătit sau măcar să mă simt mai pregătit, fiindcă nivelul de anxietate nu mai este atât de ridicat.”
Totuși, starea generală a societății în România, în special în zona educației, nu favorizează această gândire proactivă. Un studiu realizat de Universitatea de Vest din Timișoara arată că manualele școlare post-1990 promovează un narativ pesimist și fatalist, care subliniază neputința în fața schimbărilor.
„Învățăm foarte mult pesimism la școală, dar narativul este foarte pesimist și mai mult decât pesimist, e fatalist, în sensul că se întâmplă niște lucruri rele și nici nu poți să faci nimic legat de asta.”
Mai mult, un sondaj național recent arată că românii cred că viitorul stă mai degrabă în mâinile liderilor politici sau chiar ale lui Dumnezeu, decât în propriile mâini, o realitate care ar trebui să îi determine să-și asume mai multă responsabilitate: „Cred că fiecare dintre noi trebuie să conștientizeze că măcar un pixel mic din pânza cea albă ține de noi... Viitorul e o monedă puternică pe care dacă nu o folosim noi, o să o folosească alții. Sunt oameni care vor să scrie viitorul nu numai pentru ei, dar și pentru noi toți.”
Mai mult decât atât, Diana Stafie subliniază că viitorul are nevoie de optimism strategic.
„Cred că este foarte important ca atunci când ne gândim la viitor, ne facem strategii, inclusiv la nivel personal, de carieră, de cum arată următorii 5-10 ani pentru familia mea sau pentru profesia mea, dar și la nivel de business-urile noastre, să mai punem așa ca în mâncare, când punem condimente la sfârșit, și o doză de optimism.
Normal că e foarte ușor să-ți imaginezi cum tot o să cadă și că sistemul nu se schimbă și că o să fie nasol. Ce nu ne imaginăm, nu o să putem să creem. Dacă noi ne imaginăm și niște viitoruri mai pozitive, măcar inconștient intenția o să se ducă și în acea direcție.”
În acest context, educația devine un pilon esențial al pregătirii pentru viitor. Diana Stafie critică modelul educațional actual care se concentrează preponderent pe trecut și prezent, lăsând viitorul în mare parte neexplorat: „Eu cred că noi în școală învățăm foarte mult despre trecut, poate un pic despre prezent, dar foarte, foarte puțin despre viitor... Noi am făcut o white paper pentru Ministerul Educației cum ar fi dacă în cadrul claselor am introduce și viitorul. Să înveți ce înseamnă biotehnologia, longevitatea, să înveți despre AI când faci artă... Cred că trebuie să găsim o modalitate prin care inserăm ceea ce UNESCO numește Futures Literacy, adică alfabetizarea cu viitorul... să-i înveți pe tineri prezentul lor, ca să-i echipezi cu know-how și cu skill-uri pentru când vor avea nevoie.”
În final, Diana Stafie pune accent pe necesitatea imaginației ca instrument esențial în gestionarea incertitudinii: „Imaginația din punctul meu de vedere nu e un lux, e o necesitate, iar noi ca adulți de foarte multe ori considerăm că avem lucruri serioase de făcut, KPI-uri, nu să stăm noi să ne imaginăm lucruri. Însă dacă nu ne creiem niște contexte cu imaginație, dacă nu ne permitem să ne jucăm cu viitorul, nu o să fim pregătiți să gestionăm schimbările care vin.”
