Șapte mari companii au depus oferte în cursa pentru noul terminal de bitum de la Constanța

Șapte mari companii au depus oferte în cursa pentru noul terminal de bitum de la Constanța
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 dec 2023

Ministerul Energiei a primit șapte oferte de la investitori privați pentru realizarea unui parteneriat în vederea creării unui terminal de bitum în Portul Constanța.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Ministerul Energiei sprijină o inițiativă cheie pentru abordarea eficientă a crizei bitumului în România și poziționarea țării ca lider regional pe piața terminalelor de bitum. Confruntându-se cu o producție internă de bitum care acoperă doar 20% din necesar, Ministerul se angajează să susțină diversificarea activităților Oil Terminal SA, inclusiv prin dezvoltarea unui terminal de bitum la Portul Constanța", se precizează într-un comunicat al instituției.

EXCLUSIV Adrian Polec a atras Meta Estate Trust ca partener financiar în proiectul său rezidențial premium pe care îl dezvoltă lângă Palatul Parlamentului CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Adrian Polec a atras Meta Estate Trust ca partener financiar în proiectul său rezidențial premium pe care îl dezvoltă lângă Palatul Parlamentului

Oil Terminal a purtat discuții și a asigurat vizite în teren pentru investitorii interesați, solicitându-le tuturor să depună oferte privind constituirea unui parteneriat până la data de 20 decembrie 2023, indicându-le elementele principale ce trebuie incluse în ofertă și criteriile de evaluare ale acestora. Până la data limită, 7 dintre cele 8 firme înscrise în procedura publică au prezentat ofertele lor pentru parteneriat, respectiv: Socar Petroleum Takida Terminal, Frial OMV Petrom Vitaro Energy, Trafigura și Euronova Energies.

"Ne asumăm un rol activ în redefinirea peisajului energetic al României. Prin acest proiect ambițios, nu doar că întărim o companie strategică, așa cum este OIL Terminal, dar și consolidăm o întreagă industrie a materialelor de construcții și a transporturilor în România. Demersul nostru reprezintă un pilon central în asigurarea unei economii durabile și a unei securități energetice și economice robuste, în special în contextul tensiunilor geopolitice actuale", a afirmat ministrul Energiei, Sebastian-Ioan Burduja.

Următoarea procedură de selecție reprezintă o etapă critică în implementarea strategiei de dezvoltare și a planului de administrare în perioada 2023-2027 a Oil Terminal SA. Decizia finală privind selecția partenerului va fi luată după o evaluare atentă, transparentă și corectă, bazată pe regulile privind societățile listate la bursă, având drept scop impulsionarea economiei și a industriei naționale, precum și asigurarea unei poziții solide a României pe piața regională de bitum, precizează ministerul.

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție TEZAUR cu dobânzi neimpozabile de până la 7,10% CITEȘTE ȘI Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție TEZAUR cu dobânzi neimpozabile de până la 7,10%

Acest terminal de bitum va fi amplasat pe actuala platformă a Secției Platformă Port, situată în incinta Portului Constanța, Dana 69, pentru care Oil Terminal are încheiat un contract de închiriere cu Administrația Porturilor Maritime Constanța. Poziționarea strategică a platformei pe care se va construi terminalul de bitum constituie un avantaj imbatabil prin accesul la toate căile de transport (maritim, feroviar și rutier).

viewscnt
Afla mai multe despre
oil terminal terminal bitum constanța
socar petroleum extindere românia