Tranzacția prin care compania Lagardère, proprietarul Europa FM și Virgin Radio, vinde posturile de radio din România, Polonia, Cehia și Slovacia către Czech Media Invest, a fost finalizată

Tranzacția prin care compania Lagardère, proprietarul Europa FM și Virgin Radio, vinde posturile de radio din România, Polonia, Cehia și Slovacia către Czech Media Invest, a fost finalizată
Profit.ro
Profit.ro
scris 31 iul 2018

Grupul francez din domeniul media Lagardère a vândut o parte dintre posturile de radio din Europa de Est, inclusiv cele din România, către Czech Media Invest. Pe piața locală, grupul deține Europa FM, Virgin Radio și Vibe FM. Anunțată în luna aprilie, tranzacția a fost finalizată în urma obținerii aprobării autorităților de concurență locale.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Lagardère a vândut posturile de radio deținute în Cehia, Polonia, Slovacia și România pentru îmbunătățirea cash flow-ului și concentrarea pe posturile de activele cele mai importante pentru grup.

EXCLUSIV Tarom lansează în septembrie aplicația care va trimite pasagerilor mesaje la maximum 10 minute după aterizare. Soluția va fi furnizată de Telekom CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Tarom lansează în septembrie aplicația care va trimite pasagerilor mesaje la maximum 10 minute după aterizare. Soluția va fi furnizată de Telekom

Valoarea totală a tranzacției este de 73 de milioane de euro.

Grupul Czech Media Invest, care deține Blesk, cel mai vândut tabloid din Cehia, este deținut în proporție de 50% de Daniel Kretinsky, un cunoscut om de afaceri ceh. Kretinsky deține și grupul EPH, din domeniul energiei, un jucător important pe piața de profil, care a cumpărat, în ultimii ani, active în Germania, Marea Britanie și Italia.

viewscnt
Afla mai multe despre
lagardere
europa fm
virgin radio
radio