Atenționări de călătorie transmise de MAE: Condiții meteorologice severe în Ucraina și Germania

Atenționări de călătorie transmise de MAE: Condiții meteorologice severe în Ucraina și Germania
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 ian 2018

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, miercuri, atenționări de călătorie în care avertizează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Ucraina și Germania că se vor înregistra fenomene meteorologice extreme. Miercuri și joi în Ucraina vor fi căderi masive de zăpadă, vânt puternic și carosabil alunecos, iar în Germania se vor înregistra precipitații sub formă de zăpadă, ploaie și grindină, urmate de formarea de polei. De asemenea, vor fi furtuni cu vânt foarte puternic.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrit MAE, miercuri și joi, în Ucraina vor fi căderi masive de zăpadă, vânt puternic și carosabil alunecos, scrie News.ro.

Regiunile Chernihiv, Sumy, Cerkasî, Poltava, Kirovograd, Odessa, Mykolaiv și Transcarpatia se vor confrunta cu condiții meteorologice severe, vânt puternic de 15-20 m/s, viscol și căderi de zăpadă de până la 40 cm, iar în Kiev stratul de zăpadă poate să ajungă până la 20 cm.

De asemenea, în regiunile Dnipropetrovsk, Zaporojie și Herson, sunt așteptate ploi torențiale, lapoviță și rafale de vânt puternic cu viteze de 25-28 m/s.

Castelul Bran a fost vizitat anul trecut de peste un milion de oameni. Străinii, atrași de legenda lui Dracula CITEȘTE ȘI Castelul Bran a fost vizitat anul trecut de peste un milion de oameni. Străinii, atrași de legenda lui Dracula

”Este posibil ca circulația autovehiculelor pe unele șosele să fie îngreunată ca urmare a depunerii stratului gros de zăpadă și gheață”, anunță MAE.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Kiev: +380445009932, +380445009934 și +380445009935, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție telefoanele de permanență ale Ambasadei României în Ucraina: +380936252717; Consulatului General al României la Cernăuți: +380932709260; Consulatului General al României la Odessa: +380955412788; Consulatului României la Solotvino: +380682140918.

Totodată, MAE anunță că miercuri și joi, în Germania, se vor manifesta unele fenomene meteorologice severe, materializate în precipitații sub formă de zăpadă, ploaie și grindină, urmate de formarea de polei pe elementele de infrastructură rutieră și pietonală. Vor fi furtuni cu vânt foarte puternic, ajungând până la o viteză de 100 km/h.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Berlin: +493021239555, +493021239514 și +493021239516, Consulatului General al României la Bonn: +492286838135; +492286838211; +492286838244; +49226838254 și Consulatului General al României la München: +49089553307, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție și telefoanele de permanență ale Ambasadei României în Republica Federală Germania + 4916090884680, Consulatului General al României la Bonn +491735757585 și Consulatului General al României la München +491602087789.

viewscnt
Afla mai multe despre
mae
ucraina