Burcea: Agențiile de turism sunt principala soluție la gradul mic de ocupare al hotelurilor

Burcea: Agențiile de turism sunt principala soluție la gradul mic de ocupare al hotelurilor
Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 17 nov 2016

Agențiile de turism sunt principala soluție la gradul mic de ocupare al hotelurilor din România, motiv pentru care ar trebui să fie sprijinite mai mult, a declarat Alin Burcea, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) la deschiderea Târgului de Turism al României, care se desfășoară în perioada 17-20 noiembrie la Romexpo.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Alin Burcea crede că agențiile de turism sunt principala soluție la gradul mic de ocupare al hotelurilor. "Dacă agențiile de turism ar fi mai importante, mai sprijinite și mai iubite, ar putea reprezenta principala soluție la creșterea gradului de ocupare al hotelurilor", a spus el.

Mohammad Murad, președintele FPTR, afirmase anterior că România are cele mai frumoase și mai curate hoteluri, dar asta se întâmplă nu pentru că românii se pricep la acest domeniu, ci pentru că hotelurile stau goale. El a precizat că gradul de ocupare al hotelurilor la nivel național este de 27-30%.

Burcea spune că soluția este creșterea incomingului, care nu poate fi făcută fără promovare. În acest an, a continuat șeful ANAT, România are încasări de 2 miliarde de la turiștii străini, iar bugetul de promovare e de doar 2 milioane de euro, adică 0,1% din total încasări.

"Să-mi spună și mie cineva ce afacere se poate dezvolta cu buget de promovare de 0,1%. Sper ca guvernul care va veni să aibă un buget de minimum 10 milioane de euro pentru promovarea turismului, să avem bugete multianuale, iar incomingul să reprezinte o prioritate", a afirmat el.

Mohammad Murad: România are cele mai frumoase și curate hoteluri, nu pentru că suntem foarte buni, ci pentru că sunt goale CITEȘTE ȘI Mohammad Murad: România are cele mai frumoase și curate hoteluri, nu pentru că suntem foarte buni, ci pentru că sunt goale

Romexpo găzduiește între 17 și 20 noiembrie ediția de toamnă a Târgului de Turism al României. Târgul reunește cele mai mari companii din domeniu care își prezintă ofertele speciale pentru pasionații de turism cultural, turism de tratament, rural sau de business, dar și pentru cei care îndrăgesc croazierele, destinațiile exotice și turismul de aventură.

Ediția de toamnă a Târgului de Turism vine și în întâmpinarea celor care deja se gândesc la sezonul estival, companiile expozante prezentând și pachete turistice pentru litoralul românesc, grecesc sau bulgăresc pentru vara anului 2017, oferte pentru petrecerea Sărbătorilor Pascale, dar și reduceri pentru destinații exotice din ce în ce mai vizitate de români precum Republica Dominicană, Maldive, Thailanda, Bali, Seychelles, Zanzibar, Canare sau Mallorca.

Peste 230 de agenții de turism și turoperatorii din România, Austria, Bulgaria, Germania, Grecia, India, Iordania, Israel, Italia, Macedonia, Marea Britanie, Palestina, Republica Dominicană și Ungaria vor avea standuri la târg.

Vor fi prezente și Consiliile Județene din Arad, Arges, Bacău, Brăila, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Neamț, dar și reprezentanți ai orașelor București, Piatra Neamt, Sibiu, Panciu, Sighișoara, Făgăraș, Caracal, Horezu, Techirghiol, Târgoviște, Iași, Băile Olănești Molivisu și Zalău.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
burcea
turism
promovare